FC Viitorul va înfrunta FC Porto pentru un loc în sferturile UEFA Youth League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga Campionilor pentru tineret, optimi de finală

FC Viitorul va înfrunta FC Porto pentru un loc în sferturile UEFA Youth League

Sport 10 Februarie 2017 / 15:48 578 accesări
Tinerii jucători de la FC Viitorul vor juca la Porto în optimile de finală din Liga Campionilor pentru tineret

Tinerii jucători de la FC Viitorul vor juca la Porto în optimile de finală din Liga Campionilor pentru tineret

Vineri a avut loc la Nyon (Elveția) tragerea la sorți a optimilor de finală din cadrul UEFA Youth League (Liga Campionilor pentru echipe de tineret, alcătuite din jucători sub 19 ani). În urne s-a aflat și campioana de juniori a României, Fotbal Club Viitorul, care va juca în deplasare cu FC Porto, în manșă unică, pe 21 sau 22 februarie. Gazda s-a determinat prin tragere la sorți, la fel ca pentru faza sferturilor de finală (7-8 martie), a căror împerechere s-a decis tot vineri. Învingătoarele din sferturi vor juca semifinalele și finala competiției, programate pe teren neutru, la Nyon (Elveția), pe Colovray Stadium, în perioada 21-24 aprilie 2017.

Formația portugheză era calificată direct în optimi, pentru că a încheiat pe primul loc grupa Youth League din care au mai făcut parte FC Copenhaga (echipa eliminată de FC Viitorul în play-off, cu 4-2!), FC Bruges și Leicester City. Învingătoarea disputei FC Porto - FC Viitorul va evolua în sferturi cu FC Barcelona sau Borussia Dortmund, echipă care va fi gazda întâlnirii din 7 sau 8 martie 2017.

Programul complet al partidelor din faza optimilor de finală (21/22 februarie 2017):

meciul 1: ȚSKA Moscova - Rosenborg Trondheim

meciul 2: Atletico Madrid - FC Sevilla

meciul 3: FC Barcelona - Borussia Dortmund

meciul 4: Ajax Amsterdam - Dinamo Kiev

meciul 5: AS Monaco - Real Madrid

meciul 6: FC Salzburg - Paris Saint-Germain

meciul 7: PSV Eindhoven - Benfica Lisabona

meciul 8: FC Porto - FC VIITORUL

Programul sferturilor de finală (7/8 martie 2017):

Sfertul 1: învingătoarea meciului 5 - învingătoarea meciului 4

Sfertul 2: învingătoarea meciului 1 - învingătoarea meciului 7

Sfertul 3: învingătoarea meciului 3 - învingătoarea meciului 8

Sfertul 4: învingătoarea meciului 6 - învingătoarea meciului 2

Programul semifinalelor (21 aprilie 2017):

învingătoarea sfertului 1 - învingătoarea sfertului 2

învingătoarea sfertului 3 - învingătoarea sfertului 4

Citește și:

FC Viitorul U-19 are ca obiectiv cucerirea unui trofeu european!

FC Viitorul, în optimile Ligii Campionilor U-19

FC Viitorul U-19, în căutarea gloriei din UEFA Youth League

FC Viitorul U-19 - FC Copenhaga, în play-off-ul UEFA Youth League

Se cunosc potențialele adversare ale FC Viitorul U-19 în play-off-ul UEFA Youth League

FC Viitorul U-19 va juca pentru întâia oară în play-off-ul UEFA Youth League

FC Viitorul U-19 este mare favorită să ajungă în play-off-ul UEFA Youth League



12