FC Viitorul vrea să înceapă sezonul cu dreptul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1

FC Viitorul vrea să înceapă sezonul cu dreptul

Sport 08 Iulie 2015 / 00:00 2149 accesări

Au rămas trei zile până când FC Viitorul va debuta în noul sezon al Ligii 1 la fotbal și va inaugura cocheta arenă din cadrul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu. Elevii lui Gică Hagi vor întâlni sâmbătă, de la ora 18.30, pe CFR Cluj, în runda inaugurală a campionatului, iar ținta este una clară - câștigarea celor trei puncte. Optimismul gazdelor se bazează și pe campania impresionantă de achiziții făcută în această vară, când au fost transferați jucători cu experiență. „Am reușit să mă adaptez repede, mai ales că pe unii dintre coechipieri îi cunoșteam de pe vremea când eram adversari. Este un grup unit, cu care sperăm să facem performanță. Începem să întărim relațiile de joc și treaba merge spre bine. Debutul este foarte important, mai ales că jucăm acasă. Trebuie să câștigăm cele trei puncte, pentru că a crescut valoarea campionatului și întâlnim echipe puternice. Sper să vină cât mai mulți suporteri, ținând cont că le-au lipsit și lor în ultimii doi ani meciurile din Liga 1”, a spus fundașul Lucian Munteanu. „Este un proiect foarte bun și sunt foarte încrezător că ne putem îndeplini obiectivul, prezența în play-off. Au venit jucători cu experiență, cu multe jocuri în prima ligă și cred că nivelul echipei va crește și vom obține rezultate și mai bune. Suporterii sunt foarte importanți, pentru că pot pune presiune pe adversari. Vrem să luăm cele trei puncte cu CFR Cluj, mai ales că este primul joc pe noul stadion”, a adăugat fundașul Raul Ciupe, ultimul transfer al constănțenilor. Mai mult, alături de Fotbal Club Steaua București, FC Viitorul este singurul club din prima ligă care a obținut profit financiar în sezonul trecut, conform analizei efectuate de revista „Forbes”.

Începând de mâine, de la ora 12.00, suporterii constănțeni pot găsi la Play Sports Bar (zona Cireșica) biletele și abonamentele pentru sezonul competițional 2015-2016 pentru meciurile disputate de FC Viitorul pe teren propriu. Relații la telefon 0720.098.884.

Echipa secundă a grupării constănțene, FC Viitorul II, proaspăt promovată în Liga a 3-a, va juca miercuri, 15 iulie, de la ora 17.30, pe stadionul „Orășenesc” din Ovidiu, cu ACS Callatis 2012 Mangalia, în prima fază a Cupei României.

Taguri articol


12