03 Octombrie 2023, 13:51
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au reținut, pentru 24 de ore, o femeie, de 21 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
La data de 15 mai, în jurul orei 14.10, aceasta ar fi condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu, din municipiul Constanța, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs.
Persoana a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.