Femeile reprezintă aproape 60% din numărul șomerilor din Județul Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Femeile reprezintă aproape 60% din numărul șomerilor din Județul Constanța

Evoluţia principalilor indicatori statistici ai judeţului Constanţa în luna Ianuarie 2021
Social, Economie 26 Aprilie 2021 / 19:21 1474 accesări

Conform Direcției Județene de Statistică Constanța,numărul salariaţilor din judeţ, la sfârșitul lunii februarie 2021, este de 186,7 mii persoane, cu 610 persoane mai mare decât cel din luna ianuarie 2021, dar cu 1677 persoane mai mic decât cel din luna februarie 2020.

Câştigul salarial mediu brut pe un salariat, în judeţul Constanţa, a fost în luna februarie 2021 de 4992 lei, iar câştigul salarial mediu net a fost de 3047 lei, cu 4,1%, respectiv cu 3,9% peste nivelul înregistrat în luna februarie 2020. Luând în calcul rata inflaţiei din ultimele 12 luni, câştigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mare cu 0,7% în luna februarie 2021 faţă de februarie 2020.

Numărul turiştilor sosiţi în primele două luni din 2021 a fost de 18,7 mii persoane, faţă de 37,2 mii persoane în primele două luni din 2020, înregistrându-se o scădere de 49,8%. Și numărul înnoptărilor scade: 44,0 mii înnoptări în perioada ianuarie-februarie 2021, faţă de 82,6 mii înnoptări înregistrate în perioada ianuarie-februarie 2020.

Turiştii străini, în număr de 1157 persoane, sosiți în perioada ianuarie-februarie 2021, sunt cu 64,9% mai puțini decât numărul turiştilor străini sosiţi în perioada ianuarie-februarie 2020 şi deţin o pondere de 6,2% în totalul turiştilor. Cei mai numeroși străini care au vizitat județul nostru în primele două luni din 2021 au fost cei sosiți din Statele Unite ale Americii (204 persoane) și din Germania (95 persoane).

La sfârşitul lunii februarie 2021 sunt înregistraţi 8485 şomeri, cu 155 mai mulți decât numărul șomerilor înregistraţi în luna ianuarie 2021, dar cu 1437 mai mulți decât de cei înregistraţi în luna februarie 2020. Din totalul şomerilor, 59,0% sunt femei. Primesc indemnizaţie de şomaj 3979 persoane, iar 4506 persoane sunt şomeri neindemnizaţi. Rata şomajului în luna februarie 2021 este de 2,9%, față de 2,4% în februarie 2020. Rata şomajului este mai scăzută în judeţul Constanţa decât media pe ţară (3,4%).

Şomeri

Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat (fără agricultori) în ultimul trimestru din anul 2020 este de 150271 persoane, cu o pensie medie de 1677 lei pe lună.

În luna februarie 2021 preţurile de consum (la nivel naţional) sunt cu 1,75% mai mari decât în decembrie 2020. Preţurile de consum au crescut cu 1,09% la mărfurile alimentare, cu 2,72% la mărfurile nealimentare și cu 0,45% la servicii. Rata lunară a inflaţiei a fost de 0,9% în primele două luni din 2021, față de 0,3% în aceeași perioadă din 2020.

În industrie, producţia scade în primele două luni din 2021 cu 11,8% faţă de producția din ianuarie-februarie 2020.

Producția industrială

Cifra de afaceri din industrie scade în perioada ianuarie-februarie 2021 cu 17,6% față de nivelul înregistrat în perioada ianuarie-februarie 2020.

Agenţii economici din judeţul Constanţa au exportat, în anul 2020, mărfuri în valoare de 1209,5 milioane euro şi au importat mărfuri în valoare de 2108,3 milioane euro (exportul este exprimat în preţuri FOB, iar importul în preţuri CIF). În structură, în această perioadă predomină produsele din capitolul

„combustibili şi uleiuri minerale” atât la export cu 34,4% (produse petroliere), cât și la import cu 66,4% (petrol şi, în cantităţi mai mici, produse petroliere). De asemenea, la export ponderi importante mai deţin produsele din capitolul „cereale” (14,2%) și cele din capitolul „animale vii” (13,6%), iar la import produsele din secțiunea „maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile”(8,0%) și cele din secțiunea „produse chimice” (5,5%). Faţă de anul 2019, exportul a scăzut cu 37,3%, iar importul cu 36,8%.



Ştiri recomandate

12