Festivalul Tinereții continuă la Mangalia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Festivalul Tinereții continuă la Mangalia

Monden 30 Iunie 2015 / 00:00 1433 accesări

PREMII PENTRU FOLCLOR După șase seri de cântec și voie bună, trofeul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Tinereții de la Mangalia, secțiunea Folclor, i-a fost acordat tinerei Maria Mădălina Lupu din comuna Tigveni, județul Argeș. La cei 10 ani, micuța concurentă a impresionat juriul și publicul prin voce, dar și prin interpretare instrumentală. Pe lângă frumoasele cântece populare, Maria Mădălina cântă la cinci instrumente tradiționale de suflat, dintre care cel mai drag îi este naiul.

CÂȘTIGĂTORII VIZITEAZĂ PARLAMENTUL EUROPEAN La grupa de vârstă 6-9 ani, premiul I a revenit lui Petru Mihai, iar la categoria 10-14 ani, prima treaptă a podiumului a fost ocupată de Diana Georgiana Monete - secțiunea soliști vocali și de Florentina Albu - soliști instrumentali.

La grupa seniorilor (15-25+ ani) premiile I au ajuns la Romeo Gheorghe și Oana Vențel. Distincțiile pentru ansamblurile folclorice au fost repartizate astfel: Premiul I - Ansamblul „Rapsozii Iveștiului”, Premiul al II-lea -  Ansamblul „Mugurașii Gorjului” și Ansamblul de datini și obiceiuri „Tisa” din Tismana. Pe locul al III-lea s-a situat ansamblul „Brâulețul” din Constanța.

Câștigătorii trofeului și ai premiului I au fost răsplătiți de sponsori cu o vizită la Parlamentul European de la Bruxelles.

ALTE NOPȚI ALBE, DAR CU MUZICĂ UȘOARĂ Festivalul Tinereții continuă la Mangalia, în Portul Turistic, cu competiția de muzică ușoară. Invitați speciali ai evenimentului sunt Carlo Cori și Miki Rik din Italia și Bernice Chitiul din Marea Britanie. Juriul este format din Carlo Cori, Viorela Filip, Rodica Anghelescu, Anca Pârlog, Traian Broască, Viorel Gavrilă, Viorel Covaci și Marin Voican Ghioroiu.

De astăzi până joi, în fiecare zi, de la ora 20.00, pe scena din Portul Turistic Mangalia se va desfășura concursul de la secțiunea Muzică ușoară - interpretare, urmat de recital. Sâmbătă vor intra în concurs creaţiile în primă audiţie. Câștigătorii vor fi desemnați duminică, de la ora 20.00.

Festivalul Tinereții este organizat de Asociația Culturală Daria’s și Manifest Events, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia și Fanomania, în cadrul proiectului „Nopți albe la Marea Neagră”, inițiat în 2014.



12