FIFA l-a autorizat pe Platini să participe la Congresul UEFA de la Atena

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu toate că l-a suspendat pentru patru ani

FIFA l-a autorizat pe Platini să participe la Congresul UEFA de la Atena

Sport 12 Septembrie 2016 / 18:14 477 accesări
Michel Platini se va adresa conducătorilor federațiilor europene de fotbal, la Congresul de la Atena

Michel Platini se va adresa conducătorilor federațiilor europene de fotbal, la Congresul de la Atena

Francezul Michel Platini, președintele suspendat al UEFA, va fi prezent miercuri la Congresul Uniunii Europene de Fotbal de la Atena, unde va fi ales succesorul său, a confirmat luni forul continental, după ce a primit acordul FIFA. Comisia de Etică a FIFA, organul care a pronunțat suspendarea lui Platini, a informat UEFA că francezul a fost „autorizat să se exprime în fața Congresului Extraordinar al UEFA” din capitala Greciei, care urmează să aleagă noul președinte. Această decizie risipește dubiile legate de o eventuală sancțiune la care Platini s-ar fi expus dacă nu ar fi fost formulată o cerere prealabilă.

Fostul căpitan al reprezentativei Franței și triplu câștigător al Balonului de Aur și-a anunțat demisia de la președinția UEFA pe 9 mai, după verdictul Tribunalului de Arbitraj pentru Sport (TAS) de la Lausanne, care i-a redus suspendarea din toate activitățile legate de fotbal, de la 6 la 4 ani. Însă el a precizat în această vară că dorește „să-și prezinte această demisie în fața celor 55 de federații care compun UEFA, la Atena”. Reamintim că Platini a fost sancționat de justiția internă a FIFA în cazul privind plata controversată a sumei de 2 milioane de franci elvețieni, pe care a primit-o din partea lui Joseph Blatter, fostul președinte al FIFA, în baza unui contract verbal, pentru o muncă de consilier depusă între 1999 și 2002. Cazul este cercetat și de către procurorii din Elveția. Platini a anunțat că va continua lupta pentru a-și dovedi nevinovăția în acest caz, în tribunalele din Elveția. Michel Platini a jucat 72 de meciuri pentru Franța, a înscris 41 de goluri și a fost considerat drept unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume în anii 1970-1980.

După retragerea spaniolului Angel Maria Villar, săptămâna trecută, au mai rămas doi candidați în cursa pentru succesiunea lui Platini: Michael van Praag, președintele federației olandeze, în vârstă de 68 ani, și omologul său de la federația slovenă, Aleksander Ceferin (48 ani). Fiecare dintre cele 55 de federații din componența UEFA, între care și cea a României, dispune de câte un vot la aceste alegeri.

Taguri articol


12