Fight-card de excepție pentru gala Colosseum Tournament de la București

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Super-gală de arte marțiale în Sala Polivalentă din București, luni seară, de la ora 20.00

Fight-card de excepție pentru gala Colosseum Tournament de la București

Sport 15 Octombrie 2017 / 17:48 1622 accesări
Constănțeanul Costin Mincu va avea un adversar redutabil în ieșeanul Vlad Hurduc

Constănțeanul Costin Mincu va avea un adversar redutabil în ieșeanul Vlad Hurduc

În Sala Polivalentă din București va avea loc luni un nou eveniment de kick-boxing profesionist sub brandul Colosseum Tournament, ajuns la ediția a patra. Gala, organizată de promotorul ploieștean Gabriel Georgescu, cuprinde 15 meciuri, care vor fi transmise în direct pe Digi Sport, de la ora 20.00. Capul de afiș va fi disputa România - Turcia, dintre Bogdan „Bad Boy” Stoica și Fatih Mehmet Karakus. Vor mai urca în ring, printre alții, Cristian „The Fastest” Milea, care va bifa al 90-lea meci din carieră, ploieșteanul Amansio Paraschiv, multiplul campion mondial și european de kempo Mirel Drăgan precum și veteranul Claudiu Bădoi. Clubul lui Cătălin Moroșanu, Scorpions Iași, i-a trimis în Capitală pe frații Vlad și Dănuț Hurduc, Sebastian Cozmîncă și Florin Lambagiu, ultimul fiind supranumit „Rambo din Copou”.

Reamintim că una dintre galele organizate de Gabriel Georgescu s-a desfășurat astă-vară la Tenis Club Idu din Mamaia, sub genericul „Colosseum Tournament - Legends Of The Black Sea”. În program a fost și o inedită dispută România - Germania, adjudecată de ai noștri fără drept de apel, cu victorii pe linie, iar constănțeanul Adrian Roșca a cucerit centura europeană AFSO.

Din păcate, la București va lupta un singur sportiv legitimat la un club constănțean, Petrică Purcaru, de la Kempo Năvodari. El îl va avea ca adversar pe Răzvan Mustață, la categoria 65 kg. Inițial, pe fight-card era inclus și Mădălin Crăciunică, dar luptătorul de la Keru Kento Constanța s-a accidentat luna trecută, în cursul galei Superkombat de la București, și este indisponibil.

La București va mai lupta un constănțean, Costin Mincu, însă el este legitimat acum la Tai Shin Do Gym Academy București. Adversarul său de la categoria 86 kg va fi Vlad Hurduc (Scorpions Iași).

Două meciuri ale galei vor pune în joc centuri Colosseum Tournament: Mirel Drăgan (Știința București) - Florin Lambagiu (Scorpions Iași), la categoria 75 kg, și Cristian Milea (Tai Shin Do Gym Academy București) - Francesco Montuschi (Pro Fighting Imola), la categoria 71 kg.

„Judecând după valoarea luptătorilor din program, consider că este cea mai puternică gală de arte marțiale organizată în România în ultimii ani. Practic, dintre cei mai buni români lipsesc doar Cătălin Moroșanu, Andrei Stoica și Sebastian Ciobanu”, a declarat Gabriel Georgescu pentru cotidianul Telegraf.



12