Fiii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, eliberaţi din închisoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiii fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, eliberaţi din închisoare

Externe 12 Octombrie 2015 / 19:19 713 accesări

Un tribunal din Egipt a hotărât eliberarea din închisoare a celor doi fii ai fostului preşedinte al ţării, Hosni Mubarak, la cinci luni de la condamnare, deşi primiseră câte trei ani de detenţie într-un dosar de corupţie alături de tatăl lor, informează ”The Guardian”. Gamal şi Alaa Mubarak au fost condamnaţi, în luna mai, la trei ani de închisoare într-un caz de corupţie cunoscut ca ”afacerea palatelor prezidenţiale” în presa egipteană. Ei au fost reţinuţi pentru prima dată în aprilie 2011, la două luni după ce tatăl lor şi-a dat demisia în urma unei mişcări populare împotriva regimului. Cei doi au fost însă eliberaţi în ianuarie, pe baza cauţiunii, după care au fost condamnaţi în luna mai, împreună cu Hosni Mubarak, care se află sub arest într-un spital militar. Cei trei au fost condamnaţi pentru delapidarea a milioane de dolari din fondurile statului, timp de peste 10 ani, pe care declarau că le utilizează în scopul renovării şi întreţinerii palatelor prezidenţiale când, de fapt, le întrebuinţau în vederea îmbunătăţirii reşedinţelor lor private.

Tribunalul din Cairo a dispus eliberarea acestora, urmând ca ei să plece din închisoare în cursul zilei de luni. Gamal şi Alaa sunt puşi sub acuzare şi în alte procese de delapidare, audierile urmând să aibă loc în această lună. Pe lângă sentinţa pronunţată în luna mai, celor trei bărbaţi li s-a solicitat să plătească 125 de milioane de lire egiptene (14 milioane de euro) şi să returneze fondurile delapidate, în valoare de 21 de milioane de lire egiptene (2,35 milioane de euro). Însă, după audieri, oficiali judiciari şi ai securităţii au susţinut că aceste sume fuseseră plătite de Mubarak după primul proces.

În luna ianuarie, cel puţin 11 persoane, majoritatea manifestanţi islamişti, au murit în confruntări cu forţele de ordine, în Egipt, cu ocazia împlinirii a patru ani de la revolta care a condus la înlăturarea regimului Hosni Mubarak. Pentru a marca revolta populară din anul 2011, susţinătorii fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, şi el înlăturat în vara anului 2013, au organizat manifestaţii împotriva fostului şef al Statului Major, Abdel Fattah al-Sissi, actualul şef al statului. În aceste condiţii de instabilitate, numărul susţinătorilor fostului dictator egiptean a crescut, făcând ca percepţia publică asupra lui Mubarak din 2011 să se îmbunătăţească.

Citește și:

Hosni Mubarak, condamnat la trei ani de închisoare într-un caz de corupţie

Egiptul cere mandat ONU pentru războiul cu Libia

Doi fii ai lui Hosni Mubarak, eliberaţi din arest preventiv

Mubarak va fi rejudecat pentru corupţie

Mubarak, exonerat în Egipt

Procuratura egipteană face apel la decizia prin care Mubarak a fost achitat de complicitate la crimă

Egipt: Gaze lacrimogene contra manifestanților care denunțau verdictul în procesul Mubarak

Taguri articol


12