Filmul flagrantului din dosarul lui Vântu, vizionat de magistraţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Filmul flagrantului din dosarul lui Vântu, vizionat de magistraţi

Eveniment 14 Ianuarie 2012 / 00:00 562 accesări

TERTIPURI AVOCĂŢEŞTI Fenomenul “FNI” care a distrus viaţa a milioane de români este legat de numele lui Sorin Ovidiu Vântu, un om de afaceri destul de controversat. Acum, “tatăl” FNI-ului compare în faţa magistraţilor şi în alte dosare pentru care va fi judecat. Unul dintre aceste procese este cel în care este acuzat, alături de Ion Ilie Cezar, de şantajarea lui Sebastian Ghiţă, fostul manager al Realitatea TV. Vineri, la Judecătoria sectorului 1, a fost vizionat filmul flagrantului din dosarul cu pricina, realizat în aprilie 2011, când Ion Ilie Cezar ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea 150.000 de euro de la Alexandru Iacobescu, un apropiat al lui Ghiţă. În înregistrare apare Ilie Cezar, dar şi doi reprezentanţi ai Parchetului, unul dintre ei numărând banii care se aflau pe o masă din încăperea respectivă. După vizionarea filmării, care durează aproximativ zece minute, avocaţii celor doi au reclamat faptul că pe banderolele banilor care ar fi făcut obiectul flagrantului este marcată data de 6 aprilie 2011, în condiţiile în care flagrantul a avut loc pe 20 aprilie 2011. Mai mult, apărătorii au arătat şi că filmarea începe după intrarea procurorilor, nefiind surprins în imagini momentul în care ar fi fost înmânaţi banii care au făcut obiectul flagrantului. Instanţa a amânat dezbaterile, iar procesul va continua în 27 ianuarie.

AMENINŢĂRI Din probele strânse de anchetatori a reieşit că, în perioada martie - aprilie 2011, Vîntu şi Ion Ilie au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. În concret, procurorii Parchetului General spun că această constrângere a fost realizată prin ameninţarea cu uciderea părţii vătămate, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Procurorii arată că prin intermediul lui Ilie Cezar, suma de bani urma să ajungă la Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit.

Taguri articol


12