Fiscalitatea ține-n șah investițiile OMV Petrom

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiscalitatea ține-n șah investițiile OMV Petrom

Economie 02 August 2018 / 16:41 618 accesări
OMV Petrom a încheiat semestrul I cu un profit de 1,28 miliarde lei, mai mare cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut

OMV Petrom a încheiat semestrul I cu un profit de 1,28 miliarde lei, mai mare cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut

OMV Petrom a înregistrat în primul semestru din 2018 un profit net de 1,28 miliarde lei, în creştere cu 6% faţă de perioada similară din 2017, potrivit unui raport al companiei. De asemenea, a realizat investiţii de 2,1 miliarde lei, în creştere cu 130% faţă de același interval din anul precedent. OMV Petrom a mai precizat că decizia finală de investiții în Marea Neagră va depinde de „regimul fiscal, liberalizarea pieţei gazelor şi dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale“. OMV Petrom estimează investiţii de 3,7 miliarde lei pentru întregul an, 75% urmând să meargă către segmentul de exploatare şi producţie upstream; sunt incluse aici mai mult de 100 de sonde noi şi sidetrack-uri, aproximativ 1.000 de reparaţii capitale şi proiectul Neptun Deep. În segmentul downstream, creşterea investiţiilor a fost legată de revizia generală a rafinăriei Petrobrazi şi de proiectul de creştere Policombustibili. Investitiile din downstream s-au cifrat la 661 milioane lei, faţă de 115 milioane lei în perioada similară a anului trecut.

Taguri articol


12