Fostul director al FBI James Comey va depune mărturie în Senat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fostul director al FBI James Comey va depune mărturie în Senat
20 Mai 2017 / 07:26 218 accesări 0 comentarii

Fostul director al Biroului Federal de Investigații (FBI) James Comey va depune mărturie în fața comisiei pentru serviciile de informații din Senatul Statelor Unite, a anunțat vineri comisia într-o declarație preluată de Reuters.

Comey a fost concediat săptămâna trecută de președintele Donald Trump, în timp ce FBI anchetează implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale desfășurate în 2016 în SUA. Marți, ziarul New York Times a publicat un articol în care afirmă că Trump i-a cerut lui Comey, în februarie, să pună capăt unei anchete asupra fostului consilier național pentru securitate Michael Flynn. Acesta tocmai demisionase, după ce s-a aflat că s-a întâlnit cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, iar ulterior l-a indus în eroare pe vicepreședintele Mike Pence cu privire la discuțiile purtate cu diplomatul. Flynn "e băiat bun", i-ar fi explicat președintele directorului FBI, care a întocmit imediat după aceea o notă scrisă privind discuția de la Casa Albă.

Audierea fostului director va fi programată după vacanța de Ziua Eroilor (Memorial Day), care anul acesta este sărbătorită pe 29 mai.

Taguri articol
Din aceeaşi secţiune Ştiri similare
Vezi mai multe ştiri


Pagina a fost generata in 0.1663 secunde