Fotbaliștii români, mulțumiți după succesul din Armenia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Preliminariile CM 2018

Fotbaliștii români, mulțumiți după succesul din Armenia

Sport 09 Octombrie 2016 / 14:35 519 accesări
Răzvan Marin a înscris la Erevan cu un șut plasat, din afara careului

Răzvan Marin a înscris la Erevan cu un șut plasat, din afara careului

Sub comanda germanului Christoph Daum, naționala de fotbal a României a învins la scor reprezentativa Armeniei, sâmbătă seară, la Erevan, în etapa a doua a preliminariilor Campionatului Mondial din Rusia, din 2018. Victoria cu 5-0 (B. Stancu 4-pen., Adi Popa 10, R. Marin 12, N. Stanciu 29, Chipciu 59) l-a mulțumit pe selecționerul tricolorilor, care a recunoscut că a fost surprins de scorul final. „Nu mă așteptam la acest rezultat. Dar niciodată nu știi cum se va termina, muncești și pregătești totul de fiecare dată. Am fost foarte concentrați, fiecare jucător a știut foarte bine ce are de făcut. Normal, am avut un început de meci bun, dar echipa nu a făcut pasul înapoi, iar asta a fost fantastic. Le-am spus să continuăm, să nu se oprească după ce am deschis scorul. Am ținut foarte mult să avem în continuare controlul partidei pentru că Armenia putea să intre în meci, chiar și având un jucător mai puțin. Rezultatul este mulțumitor, dar mă bucură mai mult modul în care au realizat acest scor”, a spus Daum, la Digi Sport.

Autorul unui gol și al unei pase de gol chiar în meciul de debut în prima reprezentativă, Răzvan Marin, mijlocașul Viitorului, a declarat, la TVR, la finalul partidei: „Nu mă așteptam să intru și să marchez, dar toată lumea mi-a spus că o să dau gol. Mă bucur că am marcat, că am făcut toți o partidă bună și că am luat cele trei puncte. Este un sentiment pe care nu pot să îl explic. E ceva incredibil ce mi se întâmplă, totul a decurs foarte repede pentru mine. Gândul mi s-a dus atunci către toți românii, pentru că suntem aici să îi reprezentăm cu mândrie, iar în seara asta am reușit. Îi mulțumesc domnului Hagi (n.r. - managerul tehnic al FC Viitorul) pentru tot. Mă bucur că nu l-am dezamăgit. Îi mulțumesc și selecționerului pentru încrederea acordată și vreau să am cât mai multe reușite la echipa națională. Mergem în Kazahstan să luăm cele trei puncte”. Răzvan Marin a dezvăluit faptul că tatăl său, fostul fotbalist Petre Marin, i-a transmis că se va îmbăta dacă reușește să marcheze la debutul în națională.

Și Alex Chipciu a fost surprins de rezultatul final și așteaptă o victorie și marți, la Astana, în disputa cu Kazahstanul. „Nu știu dacă ne gândeam înainte de meci că o să câștigăm cu 5-0, dar e important că am fost concentrați pe tot parcursul jocului. Chiar dacă pare ușor când ai un penalty și un jucător eliminat de la adversari în primele minute, important e că ne-am făcut treaba până la capăt. Trebuie să câștigăm și în Kazahstan pentru a avea în continuare șanse la calificare”, a spus Chipciu, la TVR.

Iar Adi Popa, alt marcator din meciul de la Erevan, a declarat: „Ne-am făcut meciul foarte uşor de la început. Nu contează câte goluri dăm, obiectivul este să ne calificăm, să câştigăm cât mai multe meciuri. Am înţeles că la Astana ninge, terenul este artificial, iar jucătorii vor veni în faţa fanilor după o înfrângere la scor. Va fi greu. Trebuie să fim modeşti, să muncim meci de meci pentru victorie. Selecţionerul are în fiecare zi un discurs motivaţional, încearcă să scoată ce-i mai bun din noi”.

INCIDENTE ÎN TRIBUNA ÎN CARE S-AU AFLAT FANII ROMÂNI

Aproximativ 70 de fani români au susținut reprezentativa României, sâmbătă seară, în meciul de la Erevan, cu Armenia, iar în tribuna în care s-au aflat suporterii tricolorilor s-au înregistrat câteva incidente cauzate de armeni. Câțiva suporteri ai gazdelor au încercat să smulgă de pe gardul sectorului de tribună ocupat de români steagurile şi bannerele afișate, iar răspunsul oficial al armenilor a fost că românii ar fi trebuit să plătească spaţiu publicitar. În cele din urmă, fanii români au fost forţaţi să dea jos pânzele de pe garduri, chiar şi unii oficiali ai gazdelor lucrând la îndepărtarea acestora.

Citește și:

Victorie categorică pentru tricolori la Erevan



12