Fotbalul românesc are nevoie de bugete mai mari pentru a se dezvolta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Europa League

Fotbalul românesc are nevoie de bugete mai mari pentru a se dezvolta

Sport 02 August 2019 / 16:43 432 accesări

Fotbalul din România nu se poate ridica la nivelul celui din Belgia, la momentul actual, a spus managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi, principala problemă fiind bugetul unei formaţii din ţara noastră, în comparaţie cu cel al unei echipe din vestul Europei.

„Chiar dacă nu îmi convine că am fost eliminaţi, am întâlnit un club foarte bine organizat, un club foarte bun, au bani de achiziţii. Trebuie să ne dezvoltăm. Nu putem să ne ridicăm la nivelul lor, al fotbalului belgian, în România în momentul de faţă. Cred eu că suntem departe de ei. Mai avem de muncit mult, să construim infractructură, bugete importante, să fie finanţate cluburile cum trebuie, pentru a deveni competitivi. Să luptăm cu ei, cum luptam înainte. Staţi liniştit că eu o să încerc să fac să fie mai bine, nu ştiu în cât timp, dar o am în cap şi vom începe să muncim la acest lucru, să fim mai buni, mai competitivi, mai aproape de ei, pentru că, cu siguranţă, nu îmi convine ce s-a întâmplat în aceste două meciuri. Dar e realitatea şi trebuie să o accept, să o văd cum e şi cred eu că ar trebui să progresăm. Din păcate, după Revoluţie, ne-am dus în jos, în toate, deci nu mai sunte, în Europa, doar cu gândul, dar cu realitatea...”, a concluzionat Gică Hagi.

Pentru a exemplifica diferenţa dintre bugete, Gheorghe Hagi a povestit o discuţie după partida cu Red Bull Salzburg, disputată în urmă cu doi ani, dar s-a referit şi la sumele vehiculate în Belgia şi Olanda: „Am jucat cu Salzburg acum doi ani. Pe timpul ăla media salarială era la 3.000-4.000 de euro şi a întrebat cineva de la ei, Ce salariu ai tu fix? Zice: 3.000. Şi zice: Păi 3.000? Cu 3.000 îmi iau pantofi! O pereche de pantofi! Şi voi vreţi să ne ducem să ne batem cu ei? Trebuie să ne trezim odată, să facem bugete. Au bugete minime de achiziţii de 15 milioane , primele şase echipe din Belgia. În Olanda se duc şi la 30, 40, 50 de milioane. Şi atunci cum vreţi să fim noi competitivi cu ei?”, a mai spus Gheorghe Hagi.

Taguri articol


12