Franţa va reforma, cu orice preţ, compania feroviară naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Franţa va reforma, cu orice preţ, compania feroviară naţională
Externe 14 Iunie 2018 / 15:57 214 accesări 0 comentarii

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat miercuri, cu o largă majoritate, proiectul de reformare a companiei feroviare naţionale SNCF, susţinând eforturile preşedintelui Emmanuel Macron de a trece peste opoziţia sindicatelor şi a reforma economia ţării, transmite Reuters. Adunarea Naţională a Franţei a adoptat proiectul de reformă a companiei feroviare naţionale SNCF. Proiectul, care urmează să fie adoptat joi în Senat, transformă SNCF într-o companie mixtă pe acţiuni, conferind conducerii o responsabilitate corporativă mai mare. Monopolul operatorului feroviar de stat pe piaţa internă a transporturilor de pasageri va fi eliminat treptat, până în 2020. De asemenea, viitorii angajaţii nu vor mai primi beneficii şi pensii la fel de generoase ca în prezent, potrivit news.ro. Proiectul, care este cea mai importantă reorganizare a SNCF de la naţionalizarea companiei în anii 1930, este adoptat în pofida obiecţiilor sindicatelor, care au organizat acţiuni greviste timp de aproape trei luni.

loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.2366 secunde