Fructele proaspete, excelente în prevenția unor boli grave!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fructele proaspete, excelente în prevenția unor boli grave!

Sănătate 02 Iunie 2016 / 19:10 501 accesări

Consumul zilnic de fructe proaspete exercită un important efect protector împotriva infarctului de miocard și al accidentului vascular cerebral (AVC) - este concluzia unei noi demonstrații a avantajelor unei alimentații bogate în fructe (și legume), surse majore de substanțe benefice, cu proprietăți antioxidante, scrie passionsante.be, citat de Agerpres. Coordonat de o echipă de cercetători britanici și chinezi, studiul a cuprins circa 500.000 de persoane cu vârste între 30 și 79 de ani. Cercetătorii au vizat legătura între consumul obișnuit de fructe și riscul de accident cardiac și cerebral, luând în considerare parametri precum vârsta, fumatul sau consumul de alcool. Rezultatul a fost destul de spectaculos, dovedindu-se că aportul zilnic de fructe, față de un consum slab sau inexistent, reduce cu circa 30% riscul de infarct de miocard (criză cardiacă) și cu aproape același procent pe cel de AVC, îndeosebi AVC hemoragic (ruperea unui vas, cu hemoragie cerebrală). În plus, amatorii de fructe proaspete prezintă o presiune arterială și o glicemie mai bune. Cercetătorii nu exclud ca și alte elemente să intervină, care țin de un mod de viață global în general mai sănătos în rândul marilor consumatori de fructe, însă apreciază totuși că fructele duc la scăderea "semnificativă" a riscului de eveniment cardiovascular și cerebral major.

Taguri articol


12