Gâlceavă de proporții între fosta și actuala administrație din Hârșova!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Iar e ceartă

Gâlceavă de proporții între fosta și actuala administrație din Hârșova!

Administrație 18 Decembrie 2017 / 18:12 827 accesări

Scandalurile dintre fosta și actuala administrație a orașului Hârșova s-au reaprins. De această dată, motivul supărării este cantitatea de combustibil consumată din banii Primăriei. Fostul primar Ionel Chiriţă, a transmis o scrisoare către mai multe instituții de control ale Statului, prin care solicită o anchetă amănunțită cu privire la „consumul exagerat de carburanţi şi lubrefianţi achizitionaţi în anul 2015 şi plătiţi de Oraşul Hârşova în anii 2015 si 2016”. „Din informaţii certe, în perioada 2009–2014, valoarea carburanţilor şi lubrefianţilor consumaţi de Primăria Hârşova a fost de peste zece ori mai mică decât în 2015. Asta înseamnă o creştere cantitativă de la 8-10 mii litri/an la peste 100 de mii de litri/an. Acest consum inexplicabil poate fi văzut în plăţile făcute astfel: 46.853,99 lei în 2015, 344.587,95 lei în anul 2016, iar restul, până la valoarea de 547.510,59 lei, fiind plătită în anul 2017. Fac precizarea că, în anul 2015, din datele pe care le am, nu a crescut numărul de maşini de transport şi/sau de utilaje din proprietatea Oraşului Hârşova şi că, în afara acestor consumuri şi plaţi înfricoşător de exagerate, din 2015 si 2016, există suspiciunea că Primaria Hîrşova a cheltuit alte zeci de mii de lei pe transport de materiale şi de persoane, precum şi pentru alte activităţi, prestate de SC Carsium Edil SRL sau de alţi terţi”, se arată în scrisoarea lui Chiriță.

SEMNE DE ÎNTREBARE El a ridicat mai multe semne de întrebare cu privire la acest aspect. „Dacă în anul 2015 nu a crescut numărul de maşini de transport şi/sau de utilaje din proprietatea oraşului Hârşova, cum se justifică o creştere a consumului în acest mod exagerat? Cum a fost posibilă achiziţia, dacă nu au fost prevăzute sumele în bugetul local şi nu a existat aprobarea Consiliului Local? Cine şi de ce a comandat şi executat o achiziţie prin proceduri nelegale şi dacă este vorba de un grup infracţional? Cum s-a recuperat prejudiciul stabilit prin amenda aplicată de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi prin procedura nelegală de la cei vinovaţi? Cine şi cum a comandat carburanţii / cine şi cum a ridicat carburanţii de la furnizor / cine şi cum a gestionat carburanţii / cum au fost consumaţi carburanţii? Dacă oraşul, dispunând de maşini de transport materiale şi de persoane, a mai plătit servicii de transport către SC Carsium Edil SRL şi/sau alţi terţi? De ce nu s-a făcut o anchetă administrativă internă şi de ce au fost efectuate plăţile pentru această cumpărare de combustibili în neregulă, dacă deja suspiciunile fusese aduse la cunostinţă autorităţilor locale? De ce nu au fost sesizate instituţiile cu atribuţii în domeniu?”, se mai arată în scrisoarea lui Ionel Chiriță.



12