Garda de Mediu face verificări la rafinăria Lukoil

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Garda de Mediu face verificări la rafinăria Lukoil

Social 23 August 2016 / 18:39 544 accesări

Garda de Mediu face verificări la rafinăria Lukoil din Ploiești după ce mulţi localnici s-au plâns că nu pot respira din cauza mirosului insuportabil din zonă.

Potrivit conducerii Gărzii de Mediu Prahova, controlul a fost început la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unui număr mare de sesizări primite, prin care oamenii reclamau că nu pot respira din cauza mirosului insuportabil.

"Acțiunile de control făcute pe problemele privind sesizările cu mirosul nu le-am finalizat. Am început joi. Este o inspecție complexă”, a declarat Daniela Tudorache, comisar șef Garda de Mediu Prahova.

Potrivit sursei citate, verificări sunt făcute și la instalațiile rafinăriei.

"La fiecare instalație verificăm dacă se conformează cu prevederile autorizației integrate de mediu”, a adăugat Daniela Tudorache.

La rândul său, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a declarat că va realiza un studiu pentru a stabili cine este poluatorul.

“Se simte acest miros, dar din păcate nu se poate pune exact degetul pe poluator. Trebuie să realizăm un studiu la nivelul municipiului Ploiești cu privire la modul în care se mișcă aerul ca să determinăm cu siguranță cine este poluatorul de fiecare dată”, a spus Adrian Dobre.

Într-un răspuns, remis corespondentului MEDIAFAX, compania Lukoil a precizat că instalațiile și emisiile din rafinărie sunt monitorizate strict și că respectă limitele legale.

"Rafinăria «Petrotel-Lukoil» monitorizează strict activitatea instalaţiilor tehnologice şi emisiile atmosferice şi respectă valorile limita impuse prin Autorizaţia de Mediu. Acest lucru este confirmat de analizele efectuate în cursul acestui an de laboratoarele Agenţiei pentru Protecţia Mediului, atât la instalaţiile tehnologice, cât şi în exteriorul Rafinăriei. Nu s-au constatat variaţii de concentraţie între zi şi noapte", se arată în comunicat citat.



12