Gata cu abuzurile rechinilor economici!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Marea reechilibrare

Gata cu abuzurile rechinilor economici!

Economie 16 Ianuarie 2017 / 15:44 810 accesări

Senatorul Daniel Zamfir: „Darea-n plată va reechilibra toate contractele raportate la cursul valutar - de credit, de leasing, de telefonie“

Senatorul Daniel Zamfir: „Darea-n plată va reechilibra toate contractele raportate la cursul valutar - de credit, de leasing, de telefonie“

Aproape 5.000 de dosare suspendate de instanțe, în așteptarea deciziei CCR privind darea în plată, pot fi reluate

Aproape 5.000 de dosare suspendate de instanțe, în așteptarea deciziei CCR privind darea în plată, pot fi reluate

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat, după aproape trei luni, motivarea deciziei referitoare la legea dării în plată (DIP) a imobilelor. Potrivit inițiatorului legii, Daniel-Cătălin Zamfir, decizia va afecta TOATE contractele, nu doar pe cele bancare - „Impactul este unul extraordinar. Vorbim despre orice fel de contracte: de utilităţi, de leasing, de telefonie mobilă. Dacă se apreciază mult euro, spre exemplu, și cei care plătesc rate la leasing sau facturi de telefonie pot cere reechilibrarea prestaţiilor. Legea DIP are efect asupra tuturor contractelor care sunt raportate la cursul valutar. De ce? Fiindcă se presupune că un contract este de bună credinţă şi echitabil. Dacă devine dezechilibrat, trebuie rebalansat. Așa spune CCR“. Și asta pentru că impreviziunea, așa cum o numește Curtea, face obligatorie reechilibrarea prestațiilor. Zamfir mai spune că, în cazul celor cu credite în franci elvețieni și în euro, care au fost afectați de devalorizarea leului, bancherii TREBUIE să renegocieze contractele - „Devalorizarea este o stare de impreviziune, cauzată de factori externi și neprevăzută în contract, deoarece nimeni nu știa cât o să urce valutele. Ca atare, clienții pot cere băncilor renegocierea termenilor contractuali. În lipsa unei înțelegeri, se poate da în plată“. De notat că cei care și-au pierdut locul de muncă și nu mai pot plăti ratele lunare trebuie să apeleze la instanță. „Judecătorul va decide dacă ți-ai pierdut locul de muncă din cauza ta (te-ai dus beat la serviciu, spre exemplu) sau pe fondul unei restructurări. Se va determina dacă dezechilibrul ți s-a datorat sau nu“, conchide Zamfir. Și co-autorul legii DIP, avocatul Gheorghe Piperea, are câteva note, după anunțul CCR - „Nu numai că legea rămâne în picioare, dar i se confirmă aplicabilitatea la executările silite continuate DUPĂ evacuarea din casă a debitorilor. Comentariile despre echilibru contractual și impreviziune vor schimba fundamental fața dreptului civil. Talibanii din domenii cred că-și doresc acum să nu fi susținut excepțiile de neconstituționalitate ridicate de bancheri“. Cu alte cuvinte, avem lege a dării în plată și pot fi reluate cele 4.000 - 5.000 de dosare suspendate de instanțe.



12