"Germanii dobrogeni - istorie şi civilizaţie"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Germanii dobrogeni - istorie şi civilizaţie"

Cultură 29 Mai 2006 / 00:00 2841 accesări

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii "Ovidius" Constanţa, în colaborare cu fundaţia germană "Hans Seidel Stiftung", va lansa, astăzi, volumul intitulat "Germanii dobrogeni - istorie şi civilizaţie". Potrivit coordonatorului lucrării, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, lucrarea reuneşte comunicările ştiinţifice prezentate, anul trecut, la simpozionul internaţional cu acelaşi nume. În volum sînt prezentate aprox. 30 de lucrări ştiinţifice, scrise de istorici constănţeni şi germani, care s-au ocupat îndeaproape de această temă. Apărută la editura "Muntenia", lucrarea bilingvă, româno-germană, cuprinde trei capitole mari, care fac referire la istoria şi cultura germanilor dobrogeni, relaţiile româno-germane şi istoriografia comunităţii etnice studiate. "Între populaţiile care au locuit vremelnic pe meleagurile dobrogene s-a aflat, din secolul al III-lea î.H., şi neamul germanic al bastanilor. A fost prima prezenţă consemnată de cronică a relaţiilor regionale Dobrogea cu lumea germanică", explică prof. univ. dr. Valentin Ciorbea în prefaţa lucrării.

Taguri articol


12