Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a decis, în şedinţa de miercuri, suspendarea pentru două meciuri a antrenorului echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Hagi a primit cartonaş roşu din partea arbitrului Horaţiu Feşnic, la finalul partidei Farul Constanţa - AFC Hermannstadt, scor 1-1, din cadrul etapei a 16-a a Superligii.
"FCV Farul Constanţa vs. AFC Hermannstadt - Eliminare Gheorghe Hagi (FCV Farul Constanţa) - În temeiul art. 53.1 din RD, se sancţionează antrenorul Gheorghe Hagi cu suspendare pentru două jocuri şi penalitate sportivă de 320 lei", se arată în decizia Comisiei de Disciplină a FRF.
Hagi a declarat la finalul partidei, că a mers la arbitru pentru a-l întreba de ce nu a anulat golul lui Baba Alhassan din minutul 90+1 pentru un fault comis de un jucător al Sibiului asupra lui Ionuț Larie.