Gică Hagi, supărat pentru modul în care s-a prezentat Viitorul U19 în UEFA Youth League

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / După înfrângerea cu Dinamo Zagreb

Gică Hagi, supărat pentru modul în care s-a prezentat Viitorul U19 în UEFA Youth League

Sport 05 Octombrie 2018 / 11:34 768 accesări

Partida susţinută de tineretul Viitorului, marţi seară, pe teren propriu, în UEFA Youth League, era aşteptată cu speranţe de managerul tehnic Gheorghe Hagi, care anunţa că echipa se va bate pentru calificare în duelul cu o formaţie puternică, Dinamo Zagreb. Însă evoluţia jucătorilor constănţeni l-a nemulţumit pe Gică Hagi, care a făcut o analiză a modului în care s-au prezentat componenţii Viitorului Under 19, după înfrângerea cu 0-1 în faţa croaţilor.

„Sunt supărat pe ei. Nu au avut personalitate, echipa trebuia să nu aibă teamă, să fie puternică şi să respecte principiile de bază, posesia şi presiunea. Nu le-au respectat, nu au avut capacitatea să facă asta. Cu vocea mea, am încercat să le dau cîteva indicaţii, să le ridic puţin tonusul, au făcut-o binişor, dar nu la nivelul pe care îl doream eu. Nu mi-a plăcut deloc. Personal, îmi doream mult mai mult”, a declarat Gică Hagi.

În calitate de patron, Gheorghe Hagi a anunţat că vă lua măsuri, atât în plan tehnic, cât şi administrativ, pentru ca lucrurile să reintre pe făgaşul normal: „Nu pot să am şapte capete, nu pot să fiu, nu sunt un balaur, să fiu peste tot. Eu doar am creat un concept tehnic important şi eram convins că era implementat foarte bine şi l-au asimilat cu toţii. Din păcate, am observat că nu sunt încă la nivelul pe care mi-l doresc. De ce se întreabă lumea, dacă tu pleci ce se întâmplă? Nu e normal. Nu am văzut spirit la echipă. O să încercăm să revizuim lucrurile şi le vom pune la punct. Cine vrea să mai fie motivat, să aibă această poftă şi această iubire şi pasiune de a face fotbal, de a forma, de a creşte copii, o să rămână cu mine, cine nu, e dreptul lui, nu o să comentez. Vreau oameni motivaţi, care să aibă energie, să transmită energie, să transmită spirit, care îl am şi eu. Tot ce se face în Academie trebuie să fie mult mai controlabil”.

Gică Hagi a dost extrem de supărat pe Neciu, după ce fundaşul stânga nu a rezistat decât 75 de minute în meciul de marţi. „Am dat trei jucători, iar unul a jucat doar 75 de minute. Mi se pare incredibil, e inadmisibil ca un jucător pe care îl antrenez la echipa mare să nu poată să reziste la juniori. Nu trebuie să descoper eu nimic. Doar văd nişte lucruri, ştiu că poate dor, dar sunt realist. În fotbal trebuie să fi realist. Nu pot să ies în faţa dumneavoastră să spun ce frumoşi suntem, ce buni suntem. Nu mi-a plăcut ce am văzut. Mi se pare că sunt plafonaţi puţin. În ultima perioadă îi văd cam demotivaţi. În viaţă când eşti plafonat e foarte greu să progresezi. Un jucător antrenat de mine să nu poată să joace un meci întreg, nu se poate. I-am spus după meci (n.r - lui Neciu). Am crezut că e puternic, luptător, că nu poate abandona atât de uşor. Fotbal înseamnă luptă, fotbalul înseamnă spirit, nu înseamnă numai talent, iar el crede că poate să joace fotbal numai cu talent. Nu se poate, trebuie să ai capacitate să lupţi. Să ştii să te aperi, eşti fundaş, trebuie să te aperi. Să se uite la Boboc cum joacă, el de ce nu face la fel”, a mai spus Gică Hagi, care a mai precizat: „Care a fost calitatea mea numărul unu, că talent au toţi? Ambiţia care o aveam pe teren. Motivat. Două sute la sută în fiecare zi. Vroiam să fiu primul. Asta nu poate să ţi-odea nimeni, te naşti cu ea. Asta face diferenţa. La un moment dat, cine face diferenţa când doi jucători sunt foarte buni? Cel care se scoală mai repede dimineaţa”.



12