Gigi Becali află abia pe 3 aprilie dacă va fi eliberat condiționat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gigi Becali află abia pe 3 aprilie dacă va fi eliberat condiționat

Eveniment 01 Aprilie 2015 / 09:28 589 accesări

Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, va afla în 3 aprilie dacă va fi eliberat condiționat, așa cum a decis Judecătoria Medgidia, în condițiile în care Tribunalul Constanța a amânat pentru acea dată pronunțarea în cazul contestației formulate de procurorii DNA. Tribunalul Constanța a judecat, ieri, contestația înaintată de către procurorii anticorupție împotriva deciziei Judecătoriei Medgidia care a admis, în 6 martie, solicitarea lui Gigi Becali de eliberare condiţionată din Penitenciarul Poarta Albă. Instanța a amânat pronunțarea în acest caz pentru 3 aprilie. Gigi Becali a fost prezent, ieri, la Tribunalul Constanța, unde a declarat că mulţumeşte magistraţilor că l-au condamnat pentru că perioada de detenţie a fost cea mai folositoare din viaţa sa. "Mulţumesc judecătorilor şi procurorilor care m-au condamnat pentru că eu consider că cea mai folositoare perioadă din viaţa mea au fost cei doi ani de închisoare, mântuirea e cel mai important lucru pentru mine şi am învăţat ce înseamnă mântuirea în închisoare", a spus Becali. Dosarul de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali a fost luat în discuţie de un complet al Judecătoriei Medgidia, după ce a fost prezentat unei comisii pentru liberarea condiționată din penitenciar, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că omul de afaceri întrunește condițiile pentru a fi pus în libertate. Aflat într-o permisie de cinci zile, Gigi Becali a participat, duminică, la slujba de la biserica din Pipera şi a declarat că echipa de fotbal va fi pentru el doar o societate comercială ce "va câştiga bani", sumele obţinute astfel urmând a fi folosite în acţiuni caritabile.

Citește și ... Gigi Becali așteaptă verdictul instanței: iese sau nu din închisoare?

Taguri articol


12