Gogorițe?! Locuri în universități pentru elevii de la țară și profesori plătiți din bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din ciclul „ce mai coace ministrul Educației“

Gogorițe?! Locuri în universități pentru elevii de la țară și profesori plătiți din bani europeni

Educație 05 Iunie 2018 / 15:37 543 accesări

Noi promisiuni pentru elevi, profesori și între sistemul educațional vin din partea ministrului Valentin Popa. În condițiile în care școlile din mediul rural au de toate, mai puțin grupuri sanitare, cadre didactice cu performanțe și elevi care să frecventeze cursurile, mai marele Educației își dorește locuri speciale la universități pentru elevii care provin din mediul rural. Mai mult, un „proiect de suflet“ al ministrului este să îi plătească din bani europeni pe profesorii performanți de la oraș ca să meargă să facă treabă bună, o dată sau de două ori pe săptămână (!) și cu elevii de la sate.

Cum se trezesc în fruntea Educației, diverșii miniștrii încearcă să revoluționeze, să schimbe, dar mai ales să... promită căci, nu-i așa, promisiunile nu costă nimic. Așadar, Valentin Popa, ministrul Educatiei, a anunțat că, începând din următorul an universitar, absolvenții unui liceu din mediul rural au alocate 2.000 de locuri la universitățile de stat. „Le asigură cel puțin accesul la programe de studiu la care poate nici nu visau, cum ar fi medicina sau programele din domeniul IT“, a spus ministrul, care intenționează să le propună profesorilor performanți de la oraș să predea cu ora în școllie de la sate. De unde bani, vă veți întreba. Păi ministrul vrea să acceseze fonduri europene (?!).

În condițiile în care școlile din mediul rural au de toate, mai puțin grupuri sanitare, cadre didactice cu performanțe și elevi care să frecventeze cursurile, mai marele Educației își dorește locuri speciale la universități pentru elevii care provin din mediul rural. „Alocarea unui număr de două mii de locuri nu le garantează acestora finalizarea studiilor universitare, dar prin admiterea aceasta separată le asigură cel puțin accesul la programe de studiu la care poate nici nu visau, cum ar fi medicina sau programele din domeniul IT“, este de părere ministrul. Cum vor ajunge elevii de la țară în stadiul de admitere la facultate când parcursul lor școlar se întrerupe, uneori, chiar la nivelul claselor primare. Statisticile arată rata abandonului școlar au crescut atât de mult încât a adus românia pe ultimele locuri din Europa. Ministrul cunoaște situația, dovadă următoarea declarație. „Comparativ cu elevii din mediul urban, cei din mediul rural înregistrează invariabil rate mai scăzute de participare la educația timpurie, se confruntă în proporții semnificativ mai ridicate cu fenomenul de părăsire timpurie a școlii, astfel elevii care părăsesc prematur sistemul de educație sunt de trei ori mai mulți în mediul rural decât în mediul urban (…) Performează constant mai slab la examenele naționale și la evaluările internaționale și participă într-un procent mult mai mic la niveluri superioare de educație, liceu și facultate“. În realitate, mulți dintre elevi abandonează școala până să își pună problema de a urma o facultate.

Profesori plătiți din bani europeni?!

O altă idee ministerială ar fi să îi trimită pe profesorii cu performanțe la oraș și pe la țară ca să dovedească și acolo. Ar fi plătiți din fonduri europene?! Ministrul susține că este „un proiect de suflet“, iar implementarea ar putea avea loc începând cu anul școlar viitor. „Ideea este că avem o serie întreagă de norme în mediul rural pentru care nu gasim întotdeauna cadre didactice bine pregătite. Ele sunt luate în regim de plata cu ora și aș dori ca în acest regim, dar cu o subvenție financiară semnificativă, să determinăm cât mai mulți profesori ai noștri de excepție să susțină, în afara normei de bază, și câteva ore, poate o zi pe săptămână, și în mediul rural (…) Nu urmăresc să scot pe cineva din sistem. Urmăresc să ocup cât mai multe norme vacante cu personal de înaltă calificare“, a spus Popa. Socotelile nu s-au făcut, dar ministrul promite (din nou!) că există bani pentru proiect. În opinia ministrului, profesorii ar putea fi motivați financiar, dar ar avea și posibilitatea să dovedească faptul că și elevii din medii defavorizate pot face performanță dacă au îndrumarea corespunzătoare. „De ce s-ar duce profesorii din mediul urban sa predea în mediul rural? Din două motive. Să dovedească că pot face excelență și cu elevii din medii dezavantajate, din mediul rural în special, nu numai în școlile de performanță din oraș, dar și pentru o motivație financiară substanțială“, a conchis ministrul Popa.



12
Pagina a fost generata in 0.2095 secunde