Grav accident în județul Constanţa! Doi copii se află printre răniți

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grav accident în județul Constanţa! Doi copii se află printre răniți

Eveniment 04 Noiembrie 2017 / 14:36 2740 accesări

Trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite sâmbătă dimineaţa în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, acesta având loc la ieşirea din localitatea Hârşova. Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă dimineaţa la un accident rutier petrecut la ieşirea din localitatea Hârşova spre Giurgeni, fiind anunţaţi că una dintre persoane este încarcerată. În evenimentul rutier au fost implicate două maşini, într-una aflându-se doi adulţi şi doi copii, iar în cealaltă doar şoferul. Până la sosirea echipelor de intervenţie, persoana încarcerată a fost scoasă din autoturism. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite. Astfel, un bărbat a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind transportat la spital, iar cei doi copii, de 5 şi 9 ani, care au suferit tot traumatisme craniene, au fost duşi de asemenea la unitatea medicală, pentru îngrijri, potrivit news.ro.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.



12