„HAIRCUT“ SAU NU? Grecia ar putea fi prima țară din zona euro care dă faliment, dar n-ar fi nicio mirare. De la declarația de independență din 1822, Grecia a dat faliment de șase ori. Primul caz a fost însă înregistrat în secolul IV, când elenii au luat un împrumut de la templul din Telos și au ajuns la o datorie publică de 215% din PIB. Și atunci, ca și în multe dintre cazurile ulterioare, s-a apelat la „haircut“ (tăiere a datoriilor - n.r.). Acum, în iulie 2015, nu prea mai merge, căci banii vin de la FMI, un creditor neînduplecat (încă). Pe de altă parte, grecii știu că nu trebuie să-și plătească datoriile, pentru că Europa nu-i va lăsa să iasă din zona euro (din motive de imagine, bineînțeles), de unde și atitudinea lor rebelă, cu referendumuri și palme peste fețele crispate ale miniștrilor de Finanțe din UE. Uniunea a pompat bani grei în Grecia și 100% degeaba, elenii folosind banii pentru orice, numai pentru plata datoriilor nu. Ce-i drept, ministrul grec de Finanțe, Iannis Varufakis, a spus clar, de mai multe ori, că Grecia nu va rambursa nici în vecii vecilor toată datoria de stat, el apreciind că întreaga situație este aberantă. Oare ce le spun oficialii din Germania, Olanda, Franța sau Belgia supușilor? „Dragi contribuabili! Banii strânși din taxele plătite de voi merg la greci. De ce? Pentru că fac referendum, ca să ne forțeze mâna și să le dăm bani fără să cerem în schimb vreo măsură de austeritate, d-aia! Nu vor rambursa niciodată datoria, sunt bani pierduți, dar măcar nu ies din UE și dăm bine în ochii extratereștrilor“. Nu se mai pune problema ca UE să dea bine în ochii cuiva de pe Terra, pentru că toata planeta vede că ditai Uniunea joacă după cum îi cântă săracul Zorba Grecul.

ISTORIA SE REPETĂ După cum spuneam, Grecia nu se află nici la primul și, cel mai probabil, nici la ultimul faliment. În 1824 și 1825, comitetul filo-elenic de la Londra a luat două credite, pentru finanțarea luptei împotriva Imperiului Otoman, în valoare de 2,8 milioane lire sterline. Prelungirea războiului a adus și prima intrare în incapacitate de plată, în 1826, cunoscută ca datoria de independență. Al doilea faliment a venit destul de repede, în 1830, după un credit de 60 milioane franci luat de la bancherii din Paris, între care și celebrul James de Rotschild. Datoria a fost tărăgănată vreme de 20 de ani; ulterior, Marea Britanie a ocupat portul Pireu, însă bancherii nu și-au recuperat integral banii. În 1860 a venit un alt faliment, în contextul conflictului turco-egiptean. În 1879, elenii au luat iarăși un credit, de 530 milioane franci, de la bancheri din Paris, Londra și Berlin - 25% pentru infrastructură, restul pentru armată. Din 1890 și până în 1898, s-a întâmplat ce se întâmplă și azi: banii au fost folosiți, dar în alte scopuri. Calea ferată între Pireu și Larissa nu a văzut lumina zilei, spre exemplu, fondurile mergând tot spre armată. După protestele creditorilor, Grecia a declarat incapacitate de plată în 1898. Problemele au continuat și în 1930, Grecia fiind afectată de criza economică și marcând al șaselea faliment în circa 110 ani. Ce vedem în această săptămână la Atena este doar confirmarea faptului că istoria se repetă.