Grila salarială din România: În ce domenii au crescut veniturile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Grila salarială din România: În ce domenii au crescut veniturile

Social 06 Iunie 2017 / 10:06 2147 accesări

Salariul mediu din sectorul sănătate şi asistenţă socială s-a majorat la 2.663 de lei net în luna martie a acestui an, în creştere cu 35% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce în administraţie publică şi apărare, salariul mediu a crescut cu 22%, până la 3.574 de lei net, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Grila salarială din România: Salariul mediu din sănătate a crescut cu 35% în ultimul an, ajungând la 2.663 lei net. În administraţie publică şi apărare, salariul mediu a crescut cu 22%, până la 3.574 de lei net

Astfel, medicii şi angajaţii din sectorul asistenţei sociale au beneficiat de cele mai mari creşteri salariale din ultimul an, ca urmare a majorărilor decise de guvern, conform ZF.

Cei aproximativ 360.000 de angajaţi care lucrează în acest domeniu reprezintă categoria de bugetari cu cele mai mari creşteri salariale din ultimul an. Spre comparaţie, în învăţământ, sector care concentrează 356.000 de angajaţi, salariul mediu a crescut cu 22% în ultimul an, până la 2.389 de lei net în luna martie. De asemenea, în administraţie publică şi apărare – unde lucrează peste 202.000 de funcţionari – salariul mediu a crescut cu 22% în ultimul an, până la 3.574 de lei net în martie. Astfel, deşi au avut parte de cele mai mari creşteri salariale din economie, angajaţii din sănătate câştigă, în medie, doar 74% din salariul mediu al unui funcţionar public. Totuşi, nivelul salarial al medicilor şi al angajaţilor din asistenţă socială a depăşit salariul mediu pe economie, care a ajuns în martie la valoarea de 2.342 de lei net pe lună, în creştere cu 14% faţă de anul anterior.

De creşteri salariale semnificative au avut parte şi angajaţii din sectorul „activităţi de spectacole, culturale şi recreative”, ale căror venituri nete au ajuns la 2.017 lei net în martie, în creştere cu 30% faţă de anul anterior.



12