Gropile neconforme forţează infringementul pentru România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gropile neconforme forţează infringementul pentru România

Social 12 Octombrie 2009 / 00:00 462 accesări

Potrivit comisarului şef al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Silvian Ionescu, începînd cu noiembrie, comunele cu peste 7.000 de locuitori, oraşele şi municipiile nereşedinţe de judeţ, vor putea depune proiecte pentru finanţări din Fondul de Mediu, ca să închidă cele 500 de gropi de gunoi neconforme rămase în prezent. „Vinerea viitoare (16 octombrie - n.r.) vom afişa ghidul. Vor urma 10 zile în care cei interesaţi vor aduce îmbunătăţiri, iar apoi un interval de 60 de zile pentru depunerea proiectelor\", a precizat Silvian Ionescu. El a adăugat că sistemul de deşeuri ar trebui privit ca o industrie, nu ca un serviciu, iar taxa de habitat ar trebui plătită de fiecare individ, în caz contrar - aşa cum se întîmplă de obicei - comunitatea cheltuind mult mai mult pentru colectarea gunoaielor. Termenul limită de închiderea gropilor de gunoi neconforme a fost pe 16 iulie. Fostul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, anunţa, la jumătatea lunii iulie, că Bruxelles-ul ar putea trimite în două luni scrisoarea prin care să întrebe România dacă s-a conformat angajamentelor asumate în acest domeniu. El adăuga că se aşteaptă ca procedura de infringement în acest domeniu să fie declanşată, dar spera ca, în intervalul de un an şi jumătate cît durează aceasta, România să poată închide depozitele de deşeuri neconforme, scăpînd astfel de sancţiuni.

Taguri articol


12