Guvernul elen va accepta prezența observatorilor turci în insulele grecești

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul elen va accepta prezența observatorilor turci în insulele grecești

13 Martie 2016 / 15:23 435 accesări

Guvernul de la Atena intenționează să accepte prezența unor observatori turci în insule grecești din Marea Egee, în cadrul aplicării unui acord bilateral de readmisie a migranților în Turcia, a anunțat duminică ministrul grec al politicii migrației, Yannis Mouzalas, citat de AFP.

''Sperăm că ei (observatorii turci) vor veni în insule (...). Trebuie făcută ordine în haosul (migrator) și ar fi stupid să se refuze (acest ajutor)'', a declarat Mouzalas la televiziunea elenă Skai.

Protocolul turc de readmisie a migranților în Turcia a fost semnat inițial în 2001 și aprobat în 2002, după care nu a mai fost de actualitate din cauza refuzului Ankarei de a-l aplica. Dar, ca urmare a presiunii Uniunii Europene asupra Greciei pentru a stăvili fluxul de migranți care sosesc pe teritoriul elen dinspre țărmurile Turciei și care vor să meargă mai departe în nordul Europei, Atena a reactivat cu Ankara protocolul respectiv în cursul unei întâlniri ce a avut loc marțea trecută între premierul grec, Alexis Tsipras, și omologul său turc, Ahmet Davutoglu.

''Noi am semnat un nou protocol cu Turcia vizând reînnoirea și accelerarea procedurii de readmisie a migranților care nu beneficiază de protecție internațională, cum era prevăzut în protocolul existent din 2001'', explica sâmbătă Nikos Toskas, ministrul-adjunct pentru protecția cetățeanului. Procedura de readmisie în Turcia se va face cât mai repede posibil, ''în 48 de ore'' după sosirea migranților în insulele grecești.

Peste 44.000 de migranți sunt înregistrați în Grecia. Majoritatea lor, peste 12.000, stau în condiții precare în apropiere de localitatea elenă de frontieră Idomeni, în speranța că Macedonia își va deschide granița.

Taguri articol


12