Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru desfiinţarea SIIJ şi alegeri în două tururi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În ianuarie 2020 Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru desfiinţarea SIIJ şi alegeri în două tururi
Politică 02 Decembrie 2019 / 20:50 280 accesări 0 comentarii

Guvernul Orban îşi va asuma, la începutul anului viitor, răspunderea pentru desfiinţarea SIIJ şi pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi, relatează surse guvernamentale pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor, Guvernul aşteapă un aviz din partea CSM pentru desfiinţarea secţiei.

Guvernul condus de Ludovic Orban îşi va asuma răspunderea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi pentru alegerea primarilor în două tururi, posibil în ianuarie 2020, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Potrivit aceloraşi surse, Guvernul aşteaptă un aviz din partea CSM pentru a demara procedura de asumare a răspunderii în privinţa desfiinţării SIIJ.

Premierul Ludovic Orban a declarat că vor fi făcute consultări cu Consiliul Superior al Magistraturii pe tema Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie, după ce vor avea loc alegerile în cadrul CSM.

Guvernul Orban îşi va asuma săptămâna aceasta răspunderea pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu şi pentru prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor.



Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1927 secunde