Guvernul, remaniat?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul, remaniat?

Politică 19 Noiembrie 2014 / 00:00 856 accesări

Prin târg se zvonește că Teodor Meleșcanu nu ar fi singurul ministru care ar pleca din Guvern. Potrivit unor surse politice, se anunţă o remaniere importantă a Executivului. Deja există două ministere fără miniştri (Cultură şi Afaceri Externe), iar alte două ar urma să aibă noi miniştri. Surse politice susţin că primele ministere vizate de remaniere sunt cele ale Educaţiei şi Finanţelor. Astfel, miniștrii Remus Pricopie (Educație) şi Ioana Petrescu (Finanțe) ar urma să fie înlocuiţi. Sursele politice mai arată că, de fapt, conducerea Guvernului se pregătește să facă loc pentru oamenii lui Tăriceanu. Contrar planurilor făcute înaintea alegerilor, partidul lui Tăriceanu nu va intra încă la guvernare. Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele Senatului, liderul PLR. Asta probabil pentru că PLR încă nu este înregistrat la Tribunal. Chiar și așa, sursele din politică arată că se poartă negocieri cu privire la miniștrii care ar trebui înlocuiți. Rămâne de văzut ce portofolii vor reveni celor de la PLR. Tot legat de Guvern, ieri seară, conducerea UDMR a decis să o propună pe Csilla Hegedus pentru portofoliul la Cultură, ea fiind, de altfel, și secretar de stat în cadrul acestui minister.



12