Halep primește sfaturi de la Martina Navratilova și Chris Evert

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp / Circuitul WTA

Halep primește sfaturi de la Martina Navratilova și Chris Evert

Sport 30 Noiembrie 2016 / 17:15 567 accesări
Simona Halep a jucat o singură finală de Mare Șlem, la Roland Garros, în 2014

Simona Halep a jucat o singură finală de Mare Șlem, la Roland Garros, în 2014

Două personalităţi marcante ale tenisului mondial, Martina Navratilova, în vârstă de 60 de ani, şi Chris Evert, în vârstă de 61 de ani, au analizat-o pe tenismena constănțeană Simona Halep înaintea noului sezon, comentând părţile pozitive, dar mai ales lucrurile pe care românca trebuie să le schimbe. Ocupanta locul 4 WTA a fost simpatizată dintotdeauna de cele două, însă fostele campioane au tras un semnal de alarmă în condiţiile în care timpul trece, iar sportiva în vârstă de 25 de ani nu câştigă turnee de Mare Șlem.

Navratilova, deţinătoare a 18 titluri de Mare Șlem la simplu, consideră că Halep excelează la capitolul fizic, dar nu valorifică sfaturile primite de la antrenor din cauza caracterului ei vulcanic. „Se deplasează fantastic pe teren, dar cred că a suferit din punct de vedere mental în ultimul an. Simona, eşti antrenată de o minte sclipitoare a tenisului, Darren Cahill, şi nu profiţi de asta! Problema este că duce o luptă interioară care o trage în jos. Dacă vrei să fii perfecţionistă, cum am fost eu, trebui să îţi acorzi mai multă răbdare. Simona se supără prea repede, după doar câteva mingi, iar din această cauză pierde şi meciuri”, a spus fosta mare campioană, adăugând faptul că Halep trebuie să recurgă repede la schimbările respective: „Mai ai mult de jucat, dar nu trebuie să laşi timpul să treacă. Trebuie să faci în aşa fel încât să-ţi controlezi mentalul. Chiar dacă eşti sănătoasă sau nu, chiar dacă într-o zi poţi alerga mai mult sau mai puţin, acestea sunt lucruri trecătoare, însă mentalul trebuie pus la punct repede”.

La fel ca şi Navratilova, Evert a triumfat de 18 ori în turneele de Mare Șlem, iar multimplu campioană a lăudat tenisul jucat în prezent de Halep, cu precizarea că mai are de lucrat la partea mentală: „Halep a progresat puţin în ceea ce priveşte jocul din teren, are un prim serviciu mai puternic şi se mişcă incredibil de repede. Dar ajungem să vorbim tot despre mental, care o trage în jos. Sper însă că va reuşi până la urmă, e o jucătoare senzaţonală Am o singură critică la adresa ei, aş vrea să o scutur puţin pe Simona şi să-i spun: Fii pozitivă! Dacă vă amintiţi, Kerber obişnuia să îşi piardă calmul la fel ca Halep, făcea semne nervoase către staff-ul ei, dar acum s-a schimbat. De ce nu ar putea şi Simona să devină pozitivă?”.

Citește:

Simona Halep, locul doi în concursul pentru lovitura anului în circuitul WTA

Halep începe sezonul 2017 în Asia

Halep și Niculescu, nominalizate la titlul de lovitura anului



12