Halep și Tecău fac istorie în tenisul românesc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Halep și Tecău fac istorie în tenisul românesc

Sport 04 Noiembrie 2014 / 00:00 606 accesări

Pentru prima oară în istorie, tenisul de câmp românesc este reprezentat în același an la cel mai înalt nivel, în finalele circuitelor ATP și WTA. Mai mult, cei doi participanți la Turneul Campioanelor, respectiv Turneul Campionilor sunt constănțeni, ambii pornind pe drumul spre lumea bună a tenisului mondial din orașul de la țărmul mării. Balul a fost deschis de Simona Halep, care a luat startul în premieră la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde a înregistrat un rezultat istoric, jucând finala împotriva liderului mondial, Serena Williams. Săptămâna viitoare, Horia Tecău va participa pentru a treia oară la Turneul Campionilor de la Londra, în proba de dublu, alături de olandezul Jean-Julien Rojer. „Cred că este o mândrie şi o onoare nu doar pentru tenisul românesc, ci pentru întreaga mişcare sportivă din România, mai ales că la astfel de competiţii participă doar opt cei mai bine clasaţi jucători sau perechi din lume. Simona şi Horia, ambii componenţi ai echipelor de Fed Cup, respectiv Cupa Davis, şi-au creat fiecare drumul său pentru a se număra printre cei mai buni, iar rezultatele lor i-au făcut pe mulţi copii să se îndrepte şi să iubească tenisul. Vreau să le mulţumesc amândurora, precum şi tuturor juniorilor şi jucătorilor profesionişti de tenis din România pentru tot ceea ce fac pentru acest sport şi pentru că ne reprezintă cu mândrie şi onoare printre campioni. Felicităm performanţa Simonei de la Turneul Campioanelor, din Singapore, unde a ajuns până în finală, şi îi urăm mult succes lui Horia Tecău la Turneul Campionilor de la Londra”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.

La feminin, singurele jucătoare române care au mai participat la Turneul Campioanelor au fost Virginia Ruzici (în 1983 şi 1984) şi Irina Spîrlea (în 1996, 1997 şi 1998). La masculin, doar Ilie Năstase a mai fost prezent la Turneul Campionilor. El s-a calificat de cinci ori în perioada 1971-1975, ajungând de fiecare dată în finală şi câştigând patru dintre ele: în 1971, 1972, 1973 şi 1975.

TECĂU, PE LOCUL 14 LA DUBLU

După ce a jucat în semifinale la turneul Masters 1000 de la Paris, Horia Tecău a urcat o poziţie în clasamentul ATP de dublu şi ocupă locul 14, cu 3.740 de puncte. Și Florin Mergea a urcat un loc în ierarhia de dublu, ocupând în prezent poziția a 24-a, cea mai bună din cariera sa, cu 2.775p. În clasamentul de simplu, Victor Hănescu a urcat trei poziții, pe 127, cu 417p, Adrian Ungur a avansat două poziţii, pe 152, cu 348p, iar Marius Copil a coborât zece locuri, până pe 173, cu 299p. Primii trei jucători din clasamentul ATP de simplu sunt Novak Djokovic (Serbia, 10.010p), Roger Federer (Elveţia, 8.700p) și Rafael Nadal (Spania, 6.835p).

TECĂU ŞI ROJER, ÎN GRUPĂ CU FRAŢII BRYAN

Perechea Horia Tecău / Jean-Julien Rojer (România / Olanda) va face parte din Grupa A a Turneului Campionilor, programat în perioada 9-16 noiembrie, pe „O2 Arena” din Londra, alături de cei mai buni jucători din lume, fraţii Bob şi Mike Bryan (SUA), principalii favoriți, dar şi de echipa formată din suedezul Robert Lindstedt, fost partener al românului, şi polonezul Lukasz Kubot, precum și de dublul Alexander Peya / Bruno Soares (Austria / Brazilia). În Grupa B vor evolua perechile Daniel Nestor / Nenad Zimonjic (Canada / Serbia), Julien Benneteau / Edouard Roger-Vasselin (Franţa), Marcel Granollers / Marc Lopez (Spania) și Ivan Dodig / Marcelo Melo (Croaţia / Brazilia). Tecău s-a calificat pentru a treia oară la Turneul Campionilor, prima dată alături de olandezul Rojer. În primele două participări, în 2011 şi 2012, Tecău a făcut pereche cu suedezul Robert Lindstedt, de fiecare dată fiind eliminaţi din faza grupelor.

HALEP SE MENŢINE PE LOCUL 3 ÎN IERARHIA WTA

Jucătoarea constănțeană de tenis Simona Halep se menţine pe locul 3 în clasamentul WTA, ea având în prezent 6.292 de puncte. Irina-Camelia Begu se menţine pe locul 42, cu 1.201p, Monica Niculescu se află în continuare pe poziţia 47, cu 1.110p, iar Sorana Cîrstea a urcat de pe 95 pe 93, cu 606p. În Top 200 se mai află Alexandra Dulgheru - coborâre de pe locul 103 pe 105, cu 542p şi Cristina-Andreea Mitu - urcare de pe 126 pe 121, cu 478p. La dublu, Niculescu se menţine pe locul 38, cu 1.940p, Raluca-Ioana Olaru este pe locul 55, cu 1.380p, iar Begu se află pe poziţia 56, cu 1.375p. Primele două locuri în clasamentul de simplu sunt ocupate de Serena Williams (SUA, 8.485p) și Maria Şarapova (Rusia, 7.050p).



12