HAOS mare în Urgența Spitalului Județean Constanța! Ce s-a întâmplat?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
HAOS mare în Urgența Spitalului Județean Constanța! Ce s-a întâmplat?
Sănătate 03 Decembrie 2018 / 13:09 891 accesări 0 comentarii

A fost haos mare în Urgența Spitalului Județean Constanța, în mini-vacanța de 1 Decembrie! 1.085 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, de vineri, 30.11.2018 și până pe 3 decembrie, ora 08.00. Este vorba despre 771 de adulți și 314 de copii, a anunțat SCJU. În total, internați au rămas 265 de pacienți (74 de copii, 191 de adulți)

Cele mai multe internări au fost în secția Pediatrie. Din cei 74 de copii spitalizați, 3 au fost internați la Chirurgie și Ortopedie Pediatrică și 71, în secția Pediatrie. Predomină, ca și săptămâna trecută, tot bolile respiratorii. Colectivitatea, temperaturile extreme, ceața dar și vântul care face ca temperatura resimțită să fie mult mai scăzută, sunt principalele cauze ale îmbolnăvirilor.

Constănțenii și-au rupt mâinile și picioarele pe gheața de le trotuare!

În aceste zile a crescut și numărul pacienților internați la Ortopedie –Traumatologie. Numai în ultimele 3 zile au fost internate de urgență 21 de persoane. În momentul de față, gradul de ocupare al secției este maxim. Majoritatea pacienților au suferit fracturi din pricina alunecării pe gheață. Medicii recomandă populației să nu amâne consultația, în cazul producerii unui traumatism. Este esențial ca pacientul să fie investigat corespunzător și, dacă este cazul, supus în timp util intervenției chirurgicale, potrivit SCJU.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.



Pagina a fost generata in 0.1421 secunde