HC Dobrogea Sud, înfrângere după nouă etape în Liga Naţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională, etapa a 16-a: POLI TIMIŞOARA - HC DOBROGEA SUD CONSTANŢA 24-23

HC Dobrogea Sud, înfrângere după nouă etape în Liga Naţională

Sport 31 Ianuarie 2018 / 20:53 1730 accesări
Handbaliştii constănţeni au cedat la limită la Timişoara

Handbaliştii constănţeni au cedat la limită la Timişoara

Primul joc oficial din acest an pentru echipa masculină Handbal Club Dobrogea Sud Constanța a adus, din păcate pentru suporterii constănţeni, şi prima partidă pierdută după o serie de nouă meciuri fără înfrângere în actualul sezon al Ligii Naţionale. Întâlnirea de la Timişoara, din etapa a 16-a a LN, disputată miercuri seară, s-a încheiat cu victoria formaţiei gazdă, SCM Politehnica, care s-a impus cu scorul de 24-23, la pauză 13-11. A fost un duel echilibrat, în care HC Dobrogea Sud nu a profitat de avantajul luat pe tabela de marcaj în minutul 48, scor 20-17, iar gazdele au revenit incredibil şi au preluat conducerea în minutul 57, scor 23-22. Ratările din final ale handbaliştilor antrenaţi de Sandu Iacob şi Marko Isakovic au decis învingătoarea, iar hora bucuriei s-a declanşat în tabăra gazdelor.

Golurile echipei constănțene în partida de la Timişoara au fost înscrise de Malinovic 5, Vujovic 4, Rohozneanu 2, Buricea 2, Mladenovic 2, Nikolic 2, Nistor 2, Cutura 2, Soare 1 şi Crnoglavac 1.

Celelalte rezultate: AHC Potaissa Turda - CSM Făgăraş 30-20 (14-8), CSM București - CSU Suceava 24-21 (18-9), CSM Focşani 2007 - CSM Minaur Baia Mare 25-20 (14-11), CSA Steaua Bucureşti - HC Odorhei 10-0 (echipa din Odorheiu Secuiesc s-a retras din campionat).

Joi se vor disputa meciurile CS Politehnica Iași - HC Vaslui (ora 17.00) şi Dinamo București - AHC Dunărea Călărași (ora 17.30, în direct la TVR HD).

Clasament: 1. Steaua 37p (golaveraj: 416-364), 2. Timişoara 35p (433-370), 3. Turda 33p (460-411), 4. Odorhei 32p (427-382), 5. CSM București 31p (444-411), 6. HC DOBROGEA SUD 30p (412-383), 7. Dinamo 27p (440-411), 8. Călărași 25p (388-395), 9. Baia Mare 18p (394-418), 10. Focşani 16p (380-409), 11. Suceava 13p (416-454), 12. Vaslui 12p (378-442), 13. Făgăraș 10p (395-454), 14. Iași 4p (401-480).

În etapa viitoare, HC Dobrogea Sud va evolua pe teren propriu, duminică, 4 februarie, de la ora 12.30, în Sala Sporturilor din Constanţa, cu ultima clasată, CS Politehnica Iași.

Citeşte şi

HC Dobrogea Sud continuă lupta pentru câştigarea Cupei României

Rezultat decis de arbitri în partida HCDS - CSM



12
Pagina a fost generata in 0.1458 secunde