HC Dobrogea Sud repetă cu Steaua pentru Plzen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Liga Naţională

HC Dobrogea Sud repetă cu Steaua pentru Plzen

Sport 02 Octombrie 2018 / 13:19 685 accesări
Handbaliștii constănțeni vor susține trei meciuri pe teren propriu în această săptămână

Handbaliștii constănțeni vor susține trei meciuri pe teren propriu în această săptămână

Miercuri, de la ora 17.30 (în direct la TVR 1), în Sala Sporturilor, HC Dobrogea Sud Constanţa va întâlni în primul meci din etapa a cincea a Ligii Naţionale de handbal masculin formaţia CSA Steaua Bucureşti. Un duel în care handbaliştii antrenaţi de Zvonko Sundovski şi Marko Isakovic trebuie să uite rapid partida pierdută în etapa trecută la Baia Mare, iar evoluţia să fie una foarte bună, pentru a administra prima înfrângere din actualul campionat echipei bucureştene. Steaua se află pe locul 3 în clasament, cu 10 puncte, trei victorii şi un rezultat de egalitate, în timp ce HCDS ocupă locul 8, cu 6 puncte, două victorii şi două înfrângeri. Un bilet de intrare la meciul HCDS - Steaua costă 10 lei.

Handbaliştii constănţeni vor să strângă rândurile după înfrângerea de la Baia Mare şi să joace cu totul altceva în confruntarea cu vicecampioana României, Steaua Bucureşti. „Îi aşteptăm pe suporteri la sală pentru că avem nevoie de ei mai mult ca oricând, şi cu Steaua şi cu Plzen”, este mesajul adresat fanilor, astfel încât, împreună cu suporterii, HCDS să treacă peste momenul mai greu pe care îl traversează.

Întâlnirea de miercuri va reprezenta pentru HC Dobrogea Sud şi ultima repetiţie înaintea celor două meciuri cu formaţia cehă Talent Robstav MAT Plzen, din turul al doilea al Cupei EHF, ambele programate în Sala Sporturilor la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00. Clubul ceh a acceptat propunerea de a disputa ambele partide la Constanţa, deoarece nu exista sală liberă în Plzen la 13 sau 14 octombrie, pentru meciul retur.



12