Hidroelectrica se informatizează pe bani puțini

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hidroelectrica se informatizează pe bani puțini

Economie 14 Decembrie 2015 / 15:47 587 accesări

Hidroelectrica a cumpărat, prin licitaţie publică, un sistem informatic integrat de tip Enterprise Resource Planning (ERP), pentru 1,7 milioane euro, a anunţat luni compania de stat. Sistemul are mai multe module (financiar, contabilitate, resurse umane, producţie, mentenanţă, retehnologizare, trading, achiziţii) şi urmează să fie instalat în 290 de centrale din toată țara. Consorţiul format din firmele Information Business Consulting, Electrica Soluziona şi Indra a fost desemnat câştigătorul licitaţiei, contractul urmând să fie semnat miercuri. Pentru că-i vorba de un „amărât“ de sistem care controlează tot fluxul de lucru din companie, criteriul financiar a cântărit greu (80%), aspectul tehnic al unei aplicații informatice, complet „irelevant“, ocupând restul de 20%. Reprezentanții companiei spun că implementarea sistemului ERP este un pas important, din perspectiva listării la bursă. De asemenea, reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, spune că „un serviciu similar se putea achiziţiona până mai ieri la un preţ cuprins între 10 şi 30 milioane euro“.



12