Horaţiu Mălăele şi Vunk vă invită la Festivalul Mamaia Fairytale 2017!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Horaţiu Mălăele şi Vunk vă invită la Festivalul Mamaia Fairytale 2017!

Cultură 11 Iulie 2017 / 15:29 2299 accesări

Publicul constănţean şi turiştii aflaţi până în 3 septembrie pe litoral vor lua contact, începând de vineri, 14 iulie 2017, de la ora 20.30, cu un nou tip de eveniment, aşa cum nu s-a mai văzut la Mamaia! Intitulat Mamaia Fairytale, festivalul beneficiază de un concept regizoral integrat, ce îmbină divertismentul pentru copii cu muzica clasică, orchestrele life cu baletul, concertele tuturor genurilor muzicale cu teatrul ş.a.m.d. Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de public şi nu este doar un clişeu!

Astfel, Festivalul Mamaia Fairytale debutează în forţă vineri, 14 iulie 2017, de la ora 20.30, în Piaţeta Casino din staţiune, cu o invitaţie foarte specială la bal! „Bal Vienez“ se intitulează deschiderea celor opt week-enduri de poveşti ale verii, iar organizatorii vă invită la o noapte fermecată, cu muzica tuturor sferelor, în care veţi face cunoştinţă cu Orchestra şi Baletul Fairytale, din care fac parte artişti de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa şi din întreaga ţară. Coregrafia este semnată de celebrul Horaţiu Cherecheş. Ţinuta spirituală şi simţul umorului sunt obligatorii!

Sâmbătă, 15 iulie 2017, de la ora 20.30, în acelaşi loc (Piaţeta Casino din staţiune), Festivalul Mamaia Fairytale 2017 vă dă o altă întâlnire. Horaţiu Mălăele, Bogdan Mălăele şi Radu Captari performează într-o „Ediţie specială“, numai pentru publicul de pe litoral. Un text spumos, un spectacol inteligent şi o superdistribuţie – acestea sunt ingredientele primei părţi a serii de sâmbătă. Şi după ce aţi râs, plâns şi v-aţi gândit la lucruri esenţiale în spiritul dulce-amărui specific unuia dintre cei mai importanţi actori români din toate timpurile, Horaţiu Mălăele, vă veţi relaxa cu Baletul Fairytale, într-o cheie inedită, de umor dansant.

Vunk este ultima ofertă a serii, celebra trupă nemaiavând nevoie de nicio prezentare. Băieţii de la Vunk sunt printre cei mai de succes artişti pop-rock români, iar concertele lor sunt adevărate explozii de energie, pe versuri ironice şi inteligente.

Şi, pentru că vrem să demontăm ideea de „clişeu“, aşa cum menţionam mai sus, nu am uitat una dintre cele mai importante categorii de public: copiii. Special pentru ei, în fiecare week-end va exista minimum un eveniment cu dedicaţie, care va redimensiona sfera divertismentului din industria de profil. Aşadar, programul întregii veri presupune prezenţa prichindeilor mai mari şi mai mici în Piaţeta Casino din Mamaia. Mai concret, duminică, 16 iulie 2017, copiii, însoţiţi de părinţi şi bunici, încălţaţi comod şi cu simţul umorului, sunt aşteptaţi, începând cu ora 19.30, în Piaţeta Casino din Mamaia, la un supereveniment creat special pentru ei: Kids Star Supershow!

Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa și al Asociației Eurocult.



12