Ianis Hagi, cel mai scump transfer al Viitorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / După plecarea la Genk Ianis Hagi, cel mai scump transfer al Viitorului
Sport 14 Iulie 2019 / 15:25 267 accesări 0 comentarii
Sursa foto: www.fcviitorul.ro

Sursa foto: www.fcviitorul.ro

Plecarea lui Ianis Hagi la campioana Belgiei, KRC Genk, reprezintă pentru FC Viitorul Constanța cel mai mare transfer din punct de vedere financiar, iar despărțirea de căpitanul echipei a fost parafată ținând cont, în primul rând, de aspectul sportiv.

„Ianis este cel mai scump transfer al Viitorului, din clubul nostru, până în momentul de față, dar nu din România. E o sumă bună, importantă pentru noi. El a mers la o echipă foarte bună, care a câștigat campionatul, o echipă care e în Champions League. O echipă care formează și promovează jucători la nivelul cel mai bun. Financiar, noi nu ne-am uitat la bani. Am îmbrățișat proiectul tehnic. Am luat o decizie. Am avut oferte de bani foarte mulți, dar am ales proiectul sportiv. O decizie bună sau mai puțin bună, nu știm, vom vedea. Este un club unde Ianis trebuie să progreseze”, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Viitorului.

„Abia aştept să port acest tricou pentru prima dată. Mulţumesc pentru primire”, a postat Ianis Hagi, pe Facebook. Internaţionalul român va juca în grupele Ligii Campionilor cu formația belgiană, asfel că Gică Hagi va avea un motiv în plus să urmărească meciurile celor de la Genk : „Mă aduce în Champions League. Mă duc să văd meciurile în Champions League. Am un motiv să plec, din când în când. Mă bucur pentru el, pentru că a muncit mult. Știți cu toții cât s-a sacrificat, cât a muncit, cât a tras echipa după el. A fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei, care a ieșit în față și a dus toată această presiune”.

Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1636 secunde