I-au furat o roată de la mașină! De ce nu le-au luat pe toate?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

I-au furat o roată de la mașină! De ce nu le-au luat pe toate?

Eveniment 13 Iunie 2016 / 15:58 483 accesări

Mașini lăsate pe butuci cu toate roțile furate, rămase fără oglinzi, fără radioul din bord, sau dispărute cu totul. Acestea sunt cazuri pe care le-au întâmpinat polițiștii constănțeni în ultima perioadă. Însă acum agenții au pe mâinile lor un dosar ceva mai ciudat. O constănțeancă din cartierul Tomis Nord a avut parte luni dimineață de o surpriză de proporții, în momentul în care a ajuns în fața blocului unde avea parcat autoturimsul marca Volkswagen Golf. Cineva îi furase o roată de la mașină, una singură, cea din partea dreaptă spate... Femeia a fotografiat autoturismul și a postat imaginea pe pagina ei de Facebook, alături de următorul mesaj: „Bună dimineața! Așa mi-am găsit mașina în această dimineață! Chiar în fața blocului!" Prietenii internauți au comentat imediat postarea. „Poliția doarme... foarte ciudat! În ultima săptămână au dispărut trei motociclete, iar trei mașini au fost sparte sau jefuite!" a fost reacția unei persoane. Femeia a sesizat Poliția despre cele întâmplate, iar oamenii legii au pornit o anchetă.

Taguri articol
MașiniRoatăPolițiștiJafFurt


12