Mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim este un act încărcat de semnificații politice, cu urmări politice însemnate chiar pentru unitatea Uniunii Europene, atâta cât mai este ea în acest moment.

Pentru început, ar trebui să menționez faptul că, la nivel european, politica externă nu este un domeniu în care Tratatul de la Lisabona (documentul care ține loc de Constituție Europeană, semnat și asumat de statele membre) să impună decizii, poziții și moduri de acțiune unitare. Conform documentului în baza căruia este constituită și funcționează Uniunea Europeană, politica externă rămâne atributul exclusiv al statelor membre, o prerogativă suverană. Dacă vreți, acesta este și motivul pentru care în componența Comisiei Europene și a Colegiului Comisarilor nu se regăsește un comisar pentru politică externă, ci doar un Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă. Cu alte cuvinte, rolul în acestă funcție este doar acela de a încerca găsirea unei poziții comune a statelor membre, neputând fi emise directive ori altfel de acte normative care, odată adoptate, devin reglementări ce trebuie respectate.

În acest context, încă din luna aprilie 2018, din momentul în care s-a ridicat prima dată chestiunea mutării centrului de putere israelian de la Tel Aviv la Ierusalim, părerile au fost împărțite. Unul dintre cei mai radicali oponenți ai mutării ambasadelor statelor membre UE la Ierusalim este Germania, urmată de celelalte state occidentale membre, argumentul forte în Europa Occidentală fiind unul electoral. În opinia lor și conform necesităților de moment, o eventuală decizie în chestiunea mutării ambasadelor statelor Uniunii Europene nu trebuie să supere electoratul masiv de religie islamică.

De altfel, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene, Federica Mogherini, s-a pronunțat în dese rânduri în favoare refuzului mutării ambasadelor și în vara anului trecut chiar a încercat să forțeze un consens în acest scop, act politic care nu s-a realizat.

Pe de altă parte, în ceea ce privește România, cel mai probabil, Klaus Iohannis a fost deja de acord în direcția rămânerii ambasadei României la Tel Aviv, dar motivațiile fiind unele care nu au nicio legătură cu interesele suverane sau interesele de moment ale României.

Conform unui interviu, acordat de Abdul Rahim Farra, ambasadorul palestinian de la UE, postului Voice of Palestine și preluat de majoritatea agențiilor de presă europene, Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a dat asigurări că niciun stat membru al UE nu-și va muta ambasada la Ierusalim. Conform sursei citate, Mogherini a făcut afirmația în cursul unei întrevederi la Bruxelles cu reprezentanții Organizației pentru Cooperarea Islamică. Mogherini ar mai fi precizat că “Niciun stat membru UE nu va acționa împotriva consensului european privind menținerea ambasadelor la Tel Aviv. Sunt doar vorbe!”

În acest context, gestul Guvernului României este unul în conformitate cu interesele noastre de moment care clamează o apropiere de Israel și, nu în ultimul rând, de SUA, două state piloni ai NATO. Gestul, bine negociat, este unul cu profunde implicații în sfera relațiilor economice și politice, care în actualul context geopolitic poate deveni determinant în locul și rolul României.

Interesant este faptul că decizia europeană de a refuza mutarea ambasadelor de la Tel Aviv la Ierusalim, adoptată de ceva timp de Klaus Iohannis, care are o cu totul altă opinie decât Guvernul României, este nu atât de ordin politic, cât este menită să satisfacă interese proprii. Dacă ar fi să fac presupuneri, aș spune că, în schimbul opoziției sale la mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, lui Klaus Ioannis i s-au făcut, probabil, în cadrul PPE, promisiuni privind ascensiunea sa într-o funcție de oficial UE la sfârșitul mandatului prezidențial. Sau, pur și simplu, Klaus Iohannis a rămas și de această dată în postura de „Yes-Man”, nedorind să-și supere partenerii occidentali din marea familie politică a PPE, unde socotelile sunt făcute de Angela Merkel, pentru a nu-și strica acel confort despre care spunea că îi este conferit de funcția prezidențială.

În fine, România nu e singurul stat al Uniunii Europene care are altă opinie decât cea occidentală în chestiunea mutării ambasadei. Așa cum oficialii cehi dau de înțeles, în spatele declarației de intenție cu privire la mutarea ambasadei țării de la Tel Aviv la Ierusalim, stau discuțiile din Grupul de la Visegrád, o organizație care reușește pentru țările membre să realizeze un echilibru avantajos în cadrul Uniunii Europene și care negociază la sânge deciziile luate la Bruxelles.

Privit din perspectivă istorică, în alt context și la o altă dimensiune, chestiunea mutării ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, care din 1949 este recunoscut ca fiind capitala statului Israel, ar putea avea ca semnificație politică aceleași urmări benefice pe care le-a avut pentru România acțiunea oficială de condamnare a intervenției trupelor Tratatului de la Varșovia, comandată de sovietici, în Cehoslovacia, din 1968 - poate arăta partenerilor din cadrul UE că România nu este o colonie, ci un stat european cu drepturi egale, a cărui voce și ale cărui interese nu pot fi trecute la capitolul „și altele”!