Imigranţi adevăraţi, falşi turişti! Traficanţii făceau reducere pentru cuplu sau familie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Imigranţi adevăraţi, falşi turişti! Traficanţii făceau reducere pentru cuplu sau familie

Externe 11 Octombrie 2017 / 16:55 883 accesări

O filieră a imigrației clandestine indiene cu destinația Europa, în principal Germania, a fost destructurată marți în cursul unei operațiuni comune a poliției franceze și a celei germane, a indicat miercuri o sursă apropiată anchetei, citată de AFP. Șase persoane cu cetățenie indiană, prezentate drept organizatori, au fost interpelate în regiunea pariziană. Paralel, opt familii de imigranți ilegali au fost arestate în Germania în cursul acestei operațiuni întreprinse de către poliția franceză și cea germană, cu sprijin din partea Interpolului. Potrivit Oficiului francez pentru combaterea imigrației ilegale și a angajării de străini fără calificare (Ocriest), filiera se baza pe „obținerea necuvenită de vize turistice”, datorită creării de conturi bancare false, care umflau artificial averea candidaților la plecare: imigranți clandestini adevărați, însă turiști falși.

Franța era poarta de intrare a acestei filiere, dar, odată sosiți în Hexagon, imigranții clandestini erau transportați cu trenul, autobuzul sau cu ajutorul unui șofer complice, către Germania, în principal în regiunea Dresda, dar și către Portugalia. Ajunși în țara respectivă, ei lucrau la negru. Potrivit cotidianului francez Le Parisien, anchetatorii au putut stabili tarifele practicate de filiera imigrației clandestine la plecare din provincia indiană Gujarat (vest): 7.000 de euro pentru o singură persoană, 10.000 pentru un cuplu și 25.000 de euro pentru o familie.



12