În ajunul sau SÂMBĂTA FLORIILOR: care era obiceiul în Dobrogea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În ajunul sau SÂMBĂTA FLORIILOR: care era obiceiul în Dobrogea
Religie 20 Aprilie 2019 / 10:39 307 accesări 0 comentarii

Profesorul Ion Ghinoiu amintește că în ajunul sau sâmbăta Floriilor se efectua un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor, dedicat unei zeități a vegetației numită Lazăr sau Lăzărică. Obiceiul a fost atestat numai în sudul țării: Muntenia și Dobrogea. Totuși, acesta este circumscris într-un areal sud-est european mai larg, ceea ce i-a determinat pe folcloriști să-l atașeze unui străvechi strat cultural traco-elen. Conform cercetărilor prof. Ion Ghinoiu, una dintre fețe, participantă la ceremonial (de menționat că obiceiul era practicat numai de către fete), numită Lazarita, se îmbrăca mireasă. Aceasta, împreună cu alte fete cu care formează o mică ceată, colindă în față ferestrelor caselor, unde au fost primite. Lăzărița se plimbă cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindatoarele care povestesc, pe o melodie simplă, dramă lui Lazăr sau Lăzărică: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Un text dobrogean, probabil foarte vechi, completează scenariul ritual al morții și înmormântării cu învierea și prefacerea lui Lazăr în flori, moment culminant marcat, printr-o horă de veselie a colindatoarelor. Ovidiu Bîrlea este surprins de felul cum un text folcloric care nu beneficiază de nici o descriere etnografică reda un ritual atât de complex: moartea violentă, scalda rituală, care aduce cu șine prosperitatea vegetației sau, și mai direct, învierea și transformarea eroului în vegetație luxuriantă și, în final, bucuria marcată de hora colindatoarelor.

Ramurile de sălcie din această zi întruchipează simbolul castității și al renașterii anuale a vegetației, un substitut fitomorf al zeiței Flora, dar și ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea sa în Ierusalim.

Pentru buna desfășurare a Sărbătorii Floriilor, cu o zi înainte se strâng ramuri de salcie înmugurita, se leagă în snopi și se duc la biserică pentru a fi sfințite de preot. După sfințire ramurile numite "mâțisori" sunt luate acasă de către credincioși pentru a împodobi cu ele icoanele, ușile ferestrele, intrările în grajduri sau pentru a le pune la fântâni și la streșinile caselor. Femeile mai obișnuiesc și astăzi să le înfigă pe straturile proaspăt semănate, să le pună în hrană animalelor sau să le așeze pe morminte.

Aceste ramuri sfințite se păstrează peste an fiind folosite la tămăduirea diferitelor boli. În scopuri profilactice, oamenii se încing cu "mâțișorii" sfințiți, pentru a nu-i durea mijlocul. De Alexii, când se scot stupii de la iernat, bucovinenii așează pe buduroaie mănunchiuri de "matisori" pentru a-i purifică și pentru a-i încărca de mână. "Mâțișorii" sunt folosiți, însă, și în vrăji sau descântece. Ramurile păstrate la icoane se pun pe foc vara, în momentul în care începe vreo furtună, sau se aruncă în curte când începe să bată grindină.

Taguri articol
Loading...

Adaugă comentariul tău





NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Pagina a fost generata in 0.1881 secunde