În ajutorul persoanelor cu handicap! Ce au decis comisarii OPC?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

În ajutorul persoanelor cu handicap! Ce au decis comisarii OPC?

Social 29 Noiembrie 2017 / 17:30 1407 accesări

Având în vedere imposibilitatea asigurării accesului nediscriminatoriu al persoanelor cu dizabilităţi şi/sau utilizatoare de fotoliu rulant la mediul fizic comunicaţional şi informaţional, în conformitate cu prevederile art. 62 din Legea nr. 448/2006, începând cu 1 decembrie, Comisariatul Judeţean Pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa vine în sprijinul persoanelor cu handicap locomotor prin preluarea reclamaţiilor/sesizărilor îndreptate împotriva operatorilor economici prin deplasare la domiciliul acestora. ”În acest sens, persoanele în cauză se vor adresa la numărul de telefon 0241.550.550, pentru comunicarea datelor personale şi a adresei de domiciliu”, potrivit CJPC.



12