În Peninsulă nu va mai intra oricine! Cum se schimbă regulile de acces?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dezbatere publică În Peninsulă nu va mai intra oricine! Cum se schimbă regulile de acces?
Administrație 03 Decembrie 2017 / 17:33 3494 accesări 2 comentarii

De mai bine de un an, Primăria Constanța tot intenționează să schimbe regulile de acces în zona peninsulară din municipiu. Regulamentul prin care sunt stipulate aceste modificări a fost supus dezbaterii publice de mai multe ori. Cea mai recentă formă a documentului a fost publicată spre consultarea cetățenilor în 29 noiembrie, pe site-ul Primăriei Constanța (www.primaria-constanta.ro), secțiunea „Transparență decizională - Informare și consultare publică”. Tot în 29 noiembrie, autoritățile locale au anunțat o dezbatere publică în acest sens, ce va avea loc miercuri, 6 decembrie, la ora 10.00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ. Conform planurilor, în primă fază, va fi interzis accesul autovehiculelor cu masa totală de 3,5 tone. După aceea, vor fi montate puncte de acces la intrarea în zona peninsulară, iar trecerea se va face doar în baza unei cartele pe care o pot solicita cei care sunt nevoiți să intre cu mașina în Peninsulă.

CUM VA FI DELIMITATĂ ZONA

Potrivit regulamentului, străzile din Peninsulă vor fi împărțite în două categorii: exclusiv pietonale și ocazional carosabile. Prima categorie reprezintă zonele în care nu se va putea intra cu mașina decât în situații excepționale, cum sunt organizarea unor evenimente culturale și sociale, lucrări de reparații și construcții în infrastructură și intervenții pentru situații de urgență. Regulamentul desemnează ca zone exclusiv pietonale faleza de la Cazino, Piața Ovidiu și bulevardul Tomis, pe segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și strada Sulmona, precum și cel cuprins între strada Sulmona și Piața Ovidiu. Din această categorie mai face parte și un segment din strada Vasile Canarache, cuprins între str. Petru Rareș și Piața Ovidiu. În cea de-a doua zonă, cea preponderent pietonală și ocazional carosabilă, vor avea acces autoturismele rezidenților, cele care asigură aprovizionarea unităților de alimentație publică din zonă, cele utilizate pentru servicii publice și cele de intervenții în caz de urgență. Străzile care fac parte din această categorie sunt următoarele: C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, Aristide Karatzali, Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Traian (segmentul cuprins între strada Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Poștei, Ecaterina Varga (între străzile Vasile Alecsandri și Callatis), Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri și Piața Ovidiu), Francisc Reiner, Căpitan Vasile Țurcanu, Callatis, Vântului, Marcus Aurelius, Doinei, Sulmona, Petru Rareș, Dimitrie Cantemir, Orientului, Vasile Canarache (segmentul cuprins între str. Termele Romane și str. Petru Rareș), Ovidiu, Nicolae Titulescu, Dianei, Arhiepiscopiei, Revoluției 22 Decembrie 1918, Crângului, 9 Mai, Maior Gheorghe Șonțu, Remus Opreanu, Cristea Georgescu, Ion Theodorescu Valahu, Grigore Tocilescu, Constantin Brâncoveanu, Krikor H. Zambaccian, Horia și Profesor Doctor Ioan Cantacuzino. Zona ocazional carosabilă va fi marcată special, iar accesul se va face în baza unor permise speciale.

CE TIPURI DE PERMISE VOR FI ELIBERATE

Potrivit Primăriei Constanța, vor fi eliberate documente de acces separate pentru fiecare categorie în parte. Au posibilitatea să solicite un asemenea act persoanele care locuiesc în Peninsulă, reprezentanții societăților comerciale și instituțiilor care își desfășoară activitatea în zona peninsulară și Piața Ovidiu, cei care trebuie să participe la evenimentele organizate în zonă, cei care asigură aprovizionarea magazinelor și unităților de alimentație publică, reprezentanții instituțiilor care asigură servicii publice și persoanele care se regăsesc în alte situații excepționale.

CE ACTE SUNT NECESARE PENTRU ELIBERAREA PERMISELOR

Constănțenii care vor, din diverse motive, să intre cu mașina în zona peninsulară trebuie să depună o cerere și o serie de documente justificative. În funcție de categoria în care se înscriu, locuitorii trebuie să depună o copie după actul de identitate sau certificatul de înregistrare al societății comerciale pe care o reprezintă. De asemenea, sunt necesare copii după autorizaţia de circulaţie pe trama stradală a municipiului Constanţa, certificatul de înmatriculare al mașinii și polița RCA. Cei care locuiesc în zona peninsulară, dar au domiciliul din actele de identitate în altă parte trebuie să depună documente justificative pentru adresa la care stau.

CUM POȚI MODIFICA REGULAMENTUL?

Regulamentul de acces în Peninsulă se află în dezbatere publică și poate fi accesat la link-ul: http://www.primaria-constanta.ro/transparenta/transparenta-decizionala-legea-52-2003/informare-consultare (punctul 56). În 6 decembrie, la ora 10.00, va avea loc o dezbatere publică legată de acest regulament. La dezbaterea publică au acces instituţiile publice, organizaţiile civice, persoanele fizice și juridice interesate. „Persoanele care vor lua cuvântul în cadrul dezbaterii publice sunt rugate să transmită propunerile pe care le vor prezenta și în format electronic, la adresa de e-mail: sigurantabunuripublice@primaria-constanta.ro, cu specificarea articolului sau articolelor din proiectul de act normativ, data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului, până la data de 5 decembrie, ora 16.00”, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.

2 comentarii

O 02:18:39 / 04 Decembrie 2017
Pla

Alta zona care va fi distrusa. La fel s-a procedat si cu strada Tomis , s-a bagat banda inutila pentru biciclisti si acum e zona moarta.

Naekst 18:03:37 / 04 Decembrie 2017
Restrictii de circulatie zona peninsulara

Pe acest principiu ar trebui ca circulatia cu masina, pe orice strada din oras, sa fie permisa nu ai riveranilor. Ori sa se puna bariere, cum a fost la intrare in Mamaia, si cine vrea sacintre sa plateasca. Asa ne trebuie daca alegen idioti sa administreze urbea.

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1636 secunde