În România au fost confirmate, până acum, 168.490 deinfectări cu coronavirus.
În total, în România au murit 5.674 depersoane infectate cu coronavirus.
Alexandru Rafila a declarat că în ţara noastră există o situaţie care se întâlneşte şi în alte state şi anume, între numărul diagnosticat de cazuri şi numărul persoanelor care au trecut prin boala COVID-19 există un raport de 1 la 10.
Prin urmare, la 4.000 de cazuri diagnosticate, în realitate se îmbolnăvesc în România 40.000 de oameni, a adăugat Rafila.
Absolut. Dar eu am spus un lucru, adică declaraţia trebuie să fie completă. Este o situaţie care se întâlneşte în toate ţările. Deci nu este o situaţie particulară pentru România. Întotdeauna numărul de cazuri şi sunt studiile acelea de seroprevalenţă care arată ce proporţie de populaţie a trecut prin boală, arată că între numărul de cazuri diagnosticat şi numărul de persoane care au trecut prin boală există un raport de 1 la 10. Deci înseamnă, dacă vreţi o ştire pe care să o daţi în acest moment, înseamnă că într-o zi în care noi avem 4.000 de cazuri diagnosticate, în realitate în România se îmbolnăvesc 40.000 de persoane.