În UEFA Youth League, Viitorul a remizat cu Domzale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Miercuri seară, la Academia Hagi

În UEFA Youth League, Viitorul a remizat cu Domzale

Sport 02 Octombrie 2019 / 22:21 635 accesări

Calificarea se va decide în meciul retur

Calificarea se va decide în meciul retur

Stadionul „Central” din Complexul Sportiv al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu a găzduit întâlnirea dintre echipele FC Viitorul Constanţa și NK Domzale (Slovenia), din prima manșă a turului întâi din UEFA Youth League. După o primă repriză fără prea multe faze de poartă, în partea a doua a meciului Louis Munteanu a fost aproape de gol în minutele 51 şi 77, în timp ce Muşat a respins salvator mingea trimisă spre poartă de Kolobaric, în minutul 60. Rezultat final: FC Viitorul U19 - NK Domžale U19 0-0.

„Un meci foarte greu, cu un adversar incomod. Mergem acolo, va fi un meci dificil, dar sperăm să câştigăm” - Louis Munteanu.

„Un început mai greu, după care în repriza a doua ne-am creat ocazii, însă nu am reuşit să înscriem. Am întâlnit o echipă puternică, iar calificarea se joacă în deplasare” - Cristian Cămui.

Au evoluat următoarele formaţii - Viitorul (antrenori Cristian Cămui şi Vasile Mănăilă): Mușat - Georgescu, M. Leca, V. Ștefănescu (73 Vlad), Grosu (64 Mureșan) - Mălăele (64 Voicu), Crivac, Grameni - A. Pitu (cpt.) (70 Bodișteanu), F. Ilie (46 Vîlea), L. Munteanu; Domžale (antrenor Darko Birjukov): Mihelak - Femec (12 Zupan), Dajcman, Vrhovnik, Makovec - Markus - Ceh (80 Pantelic), Svetlin (cpt.) (85 Coz), Repas, Urbancic - Kolobaric. Cartonașe galbene: Grameni, Grosu, Voicu, Leca / Urbancic, Pantelic. Au arbitrat: Fyodor Zammit - Duncan Sultana, Theodore Zammit (toți din Malta). Rezervă: Claudiu Marcu (Constanţa).

Manșa retur este programată la 22 octombrie, la Domžale, de la ora 19.00. Învingătoarea dublei manșe dintre FC Viitorul și NK Domžale va obţinea calificarea în turul al doilea al UEFA Youth League, fază a competiției în care va întâlni câştigătoarea confruntării dintre FC Porto (Portugalia) și FK Liepaja (Letonia).



12