Înălţarea Domnului şi ziua eroilor neamului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înălţarea Domnului şi ziua eroilor neamului

Politică 01 Iunie 2006 / 00:00 1298 accesări

La 40 de zile de la Învierea Mîntuitorului şi sfîrşitul praznicului Paştilor, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea lui Hristos la ceruri. Potrivit tradiţiei bisericeşti, evenimentul care este una dintre pietrele de temelie ale religiei creştine, s-a petrecut la Ierusalim, în prezenţa ucenicilor lui Iisus. Se spune că săvîrşind minunea, Mîntuitorul Hristos a vrut ca apostolii să transmită mai departe mesajul Învierii sale, ca punte de legătură între Divinitate şi oameni. Înălţarea Domnului sau Ispasul precede Pogorîrea Sfîntului Duh sau Rusaliile, fiind considerată una din cele mai vechi sărbători creştine, amintită în Constituţiile Apostolice şi în lucrarea ''Despre Sărbătoarea Paştilor" a lui Eusebiu de Cezareea. La fel ca la Botez şi Schimbarea la faţă, şi de Înalţare, apare norul de lumină ca simbol al prezenţei lui Dumnezeu în lume şi al teofaniilor din Vechiul şi Noul Testament.

Pe de altă parte, această sărbătoare este şi o zi de pomenire a eroilor neamului care s-au jertfit pentru apărarea şi întregirea ţării. În toate bisericile şi mănăstirile se oficiază slujbe de pomenire, iar după Sfînta Liturghie, au loc procesiuni la cimitire, monumentele şi troiţele închinate cinstirii lor. "Pentru orice creştin, ziua Înălţării are o semnificaţie deosebită. Pe lîngă faptul că cinstim aşa cum se cuvine minunea ridicării la cer, este şi un prilej de rememorare a faptelor de glorie ale înaintaşilor noştri", a declarat Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie. Pe de altă parte, Înaltul ierah tomitan a precizat că săptămîna se va încheia cu sărbătoarea sfinţilor martiri de la Niculiţel. La iniţiativa Arhiepiscopiei Tomisului, sîmbătă după amiază, moaştele sfinţilor şi mai multe care tradiţionale trase de boi vor porni în procesiune către Isaccea. După un scurt periplu în vechiul Noviodunum, convoiul se va întoarce la Niculiţel pentru ca moaştele sfinţilor Zotikos, Atalos, Filip şi Kamasis, să fie depuse în cripta martirică.

Taguri articol


12