Încă o decizie reparatorie. După impozitarea pensiilor speciale, urmează desfiinţarea pensiilor parlamentarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încă o decizie reparatorie. După impozitarea pensiilor speciale, urmează desfiinţarea pensiilor parlamentarilor

Politică 18 Iunie 2020 / 10:37 1534 accesări

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a acceptat, la solicitarea USR, ca pe ordinea de zi a plenului reunit de joi să figureze şi proiectul USR de desfiinţare a pensiilor parlamentarilor.

„Este un vot important, pe care USR îl aşteaptă de aproape trei ani de zile, de când a fost depus proiectul, şi este un pas esenţial spre restabilirea echilibrului şi a corectitudinii în sistemul de pensii, astfel încât să nu mai existe categorii privilegiate, care primesc cu mult peste cât au contribuit. Votul de joi va arăta adevăratele intenţii ale partidelor pe subiectul pensiilor speciale”, se arată într-un comunicat de presă al USR.

Subiectul a fost abordat şi de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, la dezbaterea legii care introduce impozitarea pensiilor speciale.

„Aşa cum ştiţi, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Preşedintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineaţă (joi dimineaţă - n.r.) va face sedinta, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituţionala prin care eliminăm toate pensiile speciale din România", a spus miercuri liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a menţionat că joi dimineaţă se vor reuni Birourile permanente ale Parlamentului pentru a introduce pe ordinea de zi acest proiect.

De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează rectificarea bugetară aprobată de Guvern în luna aprilie, în perioada stării de urgenţă.

Sursa: Mediafax



12