Încă un român în proba de 50 km marș de la JO 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atletism

Încă un român în proba de 50 km marș de la JO 2016

Sport 08 Mai 2016 / 16:14 525 accesări
Narcis Mihăilă va lua startul în proba de marș de la JO 2016

Narcis Mihăilă va lua startul în proba de marș de la JO 2016

Atletul român Narcis Mihăilă s-a calificat, duminică, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în proba de 50 km marș, după ce a îndeplinit baremul chiar în timpul Campionatelor Mondiale de la Roma. Sportivul tricolor a încheiat cea mai dură probă a atletismului în 4 ore, 3 minute și 42 de secunde, cu peste 2 minute sub performanța cerută pentru a merge la competiția din Brazilia. Mihăilă a terminat concursul pe locul 21, în timp ce alți trei atleți români prezenți la start nu au reușit să încheie cursa. Marius Cocioran, care a realizat deja baremul de calificare pentru JO 2016, a abandonat, iar Florin Știrbu și Cătălin Husani au fost descalificați. De altfel, dintre cei 67 de sportivi înscriși la start, doar 29 au reușit să încheie concursul.

Proba de 50 km marș de la Roma s-a încheiat cu o veritabilă „lovitură de teatru”, italianul Alex Schwazer reușind să cucerească medalia de aur cu timpul fantastic de 3 ore și 39 de minute, la revenirea în competiție după o absență de 45 de luni, timp în care a ispășit o suspendare pentru dopaj. Medalia de argint a fost câștigată de australianul Jared Tallent, cu timpul de 3 ore, 42 de minute și 36 de secunde, cel mai bun rezultat al său în acest sezon. Sportivul de la Antipozi a obținut această performanță la doar o zi distanță de la aflarea veștii că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis să-i remită medalia olimpică de aur de la Londra 2012, după descalificarea rusului Kirdiapkin. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de ucraineanul Igor Glavan, care a terminat după 3 ore, 44 de minute și 2 secunde.

Citește și:

Un maratonist român s-a calificat la JO 2016



12