Începe ediţia a 24-a a Trofeului “Telegraf”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sâmbătă, la Sala Sporturilor

Începe ediţia a 24-a a Trofeului “Telegraf”

Eveniment 10 Ianuarie 2015 / 00:00 14294 accesări

După zece luni de așteptare, iubitorii fotbalului revin în tribunele Sălii Sporturilor pentru a urmări partidele ediției 24-a a Trofeului “Telegraf” la fotbal în sală, cea mai veche competiţie de acest gen din ţară rezervată veteranilor. 12 meciuri se vor disputa sâmbătă, iar duminică vor avea loc zece partide. Până la ora disputării primului joc, echipele participante trebuie să prezinte organizatorilor tabelul cu componenţii lotului, vizat de un medic, în caz contrar urmând să piardă întâlnirea la „masa verde”. La ediția din acest an se vor disputa două turnee - cel principal, cu participarea a 30 de echipe, și cel „ultra-old boys” - la care vor lua startul zece formații. Cum toate echipele visează la cucerirea trofeului sau, în cel mai rău caz, la o prezență în „careul de ași” la Trofeul “Telegraf”, ne așteaptă weekend-uri atractive, cu dueluri aprige pentru obținerea victoriei.

Cele 12 câștigătoare ale Trofeului “Telegraf” - 1992: Portul Constanţa; 1993: Portul Constanţa; 1994: FC Farul Constanţa; 1995: FC Farul Constanţa; 1996: FC Farul Constanţa; 1997: FC Farul Constanţa; 1998: FC Farul Constanţa; 1999: FC Farul Constanţa; 2000: Talpac Constanţa; 2001: FC Farul Constanţa; 2002: APC & CZC Constanţa; 2003: APC & CZC Constanţa; 2004: Ştiinţa Constanţa; 2005: Săgeata Stejaru; 2006: Săgeata Stejaru; 2007: Voinţa Constanţa; 2008: Municipal Constanţa; 2009: Săgeata Stejaru; 2010: Olimpic-Ştiinţa Constanţa; 2011: Alpha-Ştiinţa Constanţa; 2012: Arca ANR Constanţa; 2013: Club 29 Constanţa; 2014: Săgeata Stejaru.

 „Va fi o ediție la fel de spectaculoasă ca și celelalte. Fiecare echipă vrea să câștige. Publicul vine la sală în număr mare, jucătorii sunt prieteni și fair-play-ul trebuie să fie în prim-plan”, a declarat Viorel Farcaș, căpitanul echipei AS Performer, una dintre candidatele la câștigarea trofeului în acest an.

Sâmbătă, Neptun TV va transmite în direct două meciuri - de la ora 17.15: Capitol '84 - AS Performer (Grupa A) și de la ora 18.00: Macedonia Ovidiu - Vulturii Cazino (Grupa E).

Turneul este organizat de cotidianul „Telegraf”, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal Constanţa.

PROGRAMUL PARTIDELOR

SÂMBĂTĂ, 10 IANUARIE

ora 9.00: IMN-Meconst - Tomis-M.Jako (Gr. H)

ora 9.45: FC Tomis 2012 - Voința (Gr. G)

ora 10.30: FC Tomis 2012 - Amicii (Gr. F)

------------------------------------------------------------------------

ora 15.00: Farul Tuzla - Liga Ofițerilor (Gr. C)

ora 15.45: Victoria Cumpăna - Obelisc Costinești (Gr. C)

ora 16.30: Perla Murfatlar - Athletic Club 1973 (Gr. D)

ora 17.15: Capitol '84 - AS Performer (Gr. A)

ora 18.00: Macedonia Ovidiu - Vulturii Cazino (Gr. E)

ora 18.45: Victoria Techirghiol - Real (Gr. F)

ora 19.30: Store - CS Agigea (Gr. E)

ora 20.15: Inter Năvodari - FC Grâmâticova Ovidiu (Gr. B)

ora 21.00: Intersport-Geanina - FC Constanța (Gr. D)

DUMINICĂ, 11 IANUARIE

ora 9.15: ACS Oportun 2012 - Olimpia Apă Canal (Gr. A)

ora 10.00: Telegraf - FC Tomis 2012 (Gr. F)

-----------------------------------------------------------------------------

ora 14.00: CS Pompierul - Socep (Gr. G)

ora 14.45: Perla Murfatlar - “Tanța și Costel” Medgidia (Gr. H)

ora 15.30: CS Mihail Kogălniceanu - AS Cariocas (Gr. B)

ora 16.15: Săgeata Stejaru - Victoria Cumpăna (Gr. C)

ora 17.00: Municipal-CFR - Inter Năvodari (Gr. B)

ora 17.45: Portul - Store (Gr. E)

ora 18.30: Club 29 - Intersport-Geanina (Gr. D)

ora 19.15: Sian Image - Capitol '84 (Gr. A)



12